(VIDEO) Şoferul acestui microbuz a trecut la roşu fără nici o problemă şi fără să cedeze trecerea pietonilor!

De Redactor AE   |  20 Martie, 2017

Distribuie :

Şoferii de microbuze continuă să încalce flagrant regulamentul circulaţiei rutiere. Aceştia nu mai dau nici o importanţă nici unei legi scrise, nici semnalului semaforului şi nici pietonilor, care tot "clienţii" lor sunt.

Şi evident că şi pietonii, care devin în câteva minute pasageri, nu se ostenesc să îi reproşeze şoferului atitudinea acestuia şi faptele inadmisibile. De ce ar face-o? Dacă până la urmă le convine faptul că tot ei sunt supuşi riscului de accident iar altora li se încalcă orice drept la circulaţie.

Iată un caz proaspăt, datat cu ziua de 16 martie, conform înregistrării video. Mercedes-Benz Sprinter, cu numerele de înmatriculare C ON 186, de pe ruta 163, încet dar sigur, se strecoară printre pietonii care traversează strada şi virează la dreapta de pe strada D. Cantemir pe Ismail, ignorând semnalul roşu al semaforului!

Filmarea făcută la bordul unui automobil a fost făcută publică pe site-ul Point.md, însă redacţia nu a menţionat dacă acest material video a fost în vreun transmis şi Inpsectoratului Naţional de Patrulare. Noi însă o vom face şi vom reveni cu un update din moment ce avem un răspuns de la INP.

De menţionat că în conformitate noua lege care prevede majorarea amenzilor, pentru neacordarea priorităţii pietonilor şoferul riscă o amendă de 150-300 lei, iar pentru ignorarea semnalului roşu al semaforului care interzice trecerea/deplasarea, încă o amendă de 750-900 de lei!

UPDATEInspectoratul Național de Patrulare s-a autosesizat și a înregistrat acest caz. Urmează de a identifica șoferii care se aflau la volanul mașinilor și au încălcat Regulamentul Circulației Rutiere. Astfel, conform legislației, șoferul mașinii „Opel” urmează de a fi documentat pentru „neglijarea de către conducătorul de vehicul a semnalului de interzicere al semaforului sau a gestului de interzicere al agentului de circulație”, ceea ce prevede o amendă de la 750 la 900 de lei cu aplicarea a 3 puncte de penalizare. Șoferul automobilului „Mercedes”, urmează de a fi documentat pentru: 1. „neglijarea de către conducătorul de vehicul a semnalului de interzicere al semaforului sau a gestului de interzicere al agentului de circulație”, ceea ce prevede o amendă de la 750 la 900 de lei cu aplicarea a 3 puncte de penalizare. 2. „neacordarea de prioritate legală pietonilor sau cicliștilor” care se sancționează conform legii cu amendă de la 150 la 300 de lei cu aplicarea a 2 puncte de penalizare.

Recomandate:

Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice - Photo
Noutăți
Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice

Unul dintre cele mai prestigioase nume din industria auto italiană se află în centrul unor negocieri care ar putea schimba radical direcția mărcii. Stellantis confirmă că analizează colaborări c

Inna
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale - Photo
Sociale
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale

Sectorul transportului de persoane în regim de taxi intră într-o nouă etapă fiscală. Începând cu luna iulie, șoferii și companiile de taxi vor trece la sistemul general de

Inna
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM - Photo
Noutăți
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM

Constructorul bavarez își extinde implicarea în motorsport prin lansarea unei competiții dedicate tinerelor talente. Noua BMW M2 Cup va oferi piloților aflați la început de carieră ș

Inna
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic - Photo
Noutăți
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic

Volkswagen pregătește reduceri masive de personal, închide capacități de producție și încearcă să economisească miliarde de euro pentru a face față provocărilor tot mai mari din industria

Inna
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle - Photo
Sociale
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle

În perioada 19-27 iunie, va fi suspendat traficul rutier pe str. Veronica Micle, din capitală. Va fi afectată circulația pe tronsonul cuprins între străzile Aleksandr Pușkin și V

Inna
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon - Photo
Accidente
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon

Șoferul unui Nissan, în vârstă de 49 de ani, a decedat în urma unui impact fatal. Accidentul s-a produs astăzi, în apropierea satului Valea Perjei, din raionul Taraclia. 

Inna