Volkswagen își modifică strategia și anunță investiții uriașe, și măsuri de austeritate pentru a face față piețelor dificile
De Inna | 8 Decembrie, 2025
Grupul Volkswagen a anunțat un amplu plan de investiții, estimat la aproximativ 160 de miliarde de euro până în anul 2030. Decizia vine pe fondul presiunilor tot mai mari resimțite în două dintre cele mai importante piețe internaționale: Statele Unite și China, unde producătorul european se confruntă cu provocări semnificative.
Conform declarațiilor directorului executiv Oliver Blume, noul buget multianual este parte a programului de investiții reînnoit anual, valabil pe cinci ani. Suma stabilită pentru actuala perioadă este ușor redusă comparativ cu cele 165 de miliarde de euro alocate pentru 2025-2029 și cu recordul de 180 de miliarde de euro planificat pentru intervalul 2024-2028.
Performanțele financiare ale grupului au fost afectate de taxele impuse la importurile către SUA și de competiția tot mai agresivă a producătorilor chinezi. Porsche, una dintre cele mai profitabile divizii ale Volkswagen, a resimțit cel mai puternic aceste presiuni, având în vedere că aproape jumătate din livrările sale sunt direcționate către aceste două piețe. Drept urmare, marca a fost nevoită să își revizuiască strategia privind dezvoltarea modelelor electrice.
Blume a subliniat că noul plan de investiții pune un accent deosebit pe consolidarea operațiunilor din Germania și Europa, cu priorități clare în zona de inovație tehnologică, dezvoltare de produse și infrastructură. În plus, discuțiile privind un program amplu de reducere a costurilor la Porsche vor continua până în 2026, în încercarea de a stabiliza rentabilitatea diviziei.