Volvo dezvăluie noul XC60, un fel de XC90 în miniatură!

De Redactor AE   |  8 Martie, 2017

Distribuie :

Volvo dezvăluie la salonul auto de la Geneva un nou model de crossover. Acesta va intra în segmentul off-roaderelor compacte şi va lupta cu BMW X3 şi Mercedes-Benz GLC.

Iată că aşteptarea a luat sfârşit, iar după o serie de teasere şi încercări de răbdare, Volvo a prezentat primile imagin oficiale, dar şi informaţiile în detaliu, despre noul său model XC60. Suedezul primește o binemeritată schimbare într-un moment excelent al carierei sale, XC60 fiind cel mai vândut SUV compact premium în Europa, depășind la volum rivali precum X3, GLC sau Q5.

Aceasta este cea de a doua generaţie a crossoverului, prima fiind lansată în 2008, care după cum aţi citit mai sus, a fost una de succes. În comparaţie însă, nou venitul este mai lung cu 44 de milimetri şi mai lat cu 108 milimetri în timp ce înălţimea a fost redusă cu 55 de milimetri. Noul XC60 notează diferenţe şi la capitolul masă totală, însă nu mult, în jur de plus 20 sau minus 20 de kilograme, în funcţie de versiunea aleasă. S-ar putea să vă surprindă o asemenea decizie, însă suedezii au micşorat şi garda la sol a crossoverului, de la 23 la 21. 6 centimetri, dar chiar şi aşa, suedezii susţin că e cea mai mare valoare din segment.

În ce priveşte designul noului XC60, se pare că nu este pentru nimeni o surpriză faptul că arată ca un XC90 în miniatură. Până la urmă, de ce ai încerca să faci ceva diferit, când poţi mima un produs ce se vinde foarte bine şi căruia îi poţi aduce îmbunătăţiri esenţiale. Totuşi XC60 se deosebeşte de restul gamei cu un look ceva mai dinamic şi mai sportiv. Interiorul oferă aceeași ambianță pe care o regăsiţi pe restul modelelor din gamă. În centrul bordului se află display-ul vertical al interfeței Sensus prin care cel de la volan poate controla majoritate funcțiilor mașinii.

Pachetul de tehnologii este deasemenea cunoscut clienţilor Volvo, pe modelele seriei 90, însă plusează şi cu trei sisteme care intervin asupra volanului în cazurile de urgență în care frânarea în sine nu poate evita un impact. Motorizări în momentul lansării sunt cinci la număr şi credem noi, suficiente, două diesel-uri, două pe benzină, un hibrid. Toate cu un volum de 2.0 litri din familia nouă Drive-E, concepută in-house de Volvo.

Benzinarele T5 Turbo şi T6 Turbo dezvoltă între 254 şi 320 de CP, în timp ce dieselul D4 şi D5 oferă între 190 şi 235 CP. Hybridul T8 combină performanţele versiunii T6 cu un motor electric, pentru un total de 407 CP şi o acceleraţie de la zero la prima sută în 5.3 secunde.

119640l 136865l 138703l 180923l 182884l 244976l 291974l 298823l 315664l 354504l 363076l

[caption id="attachment_74654" align="alignnone" width="1200"]The new Volvo XC60 The new Volvo XC60[/caption]

525484l 533593l 536293l 591282l 650915l 656153l 707011l 776517l 782556l 803070l 960915l 982899l 989545l 990033l

Recomandate:

Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon - Photo
Accidente
Un bărbat de 49 de ani a decedat, în urma unui impact fatal. Automobilul pe care îl conducea, s-a izbit într-un pilon

Șoferul unui Nissan, în vârstă de 49 de ani, a decedat în urma unui impact fatal. Accidentul s-a produs astăzi, în apropierea satului Valea Perjei, din raionul Taraclia. 

Inna
Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice - Photo
Noutăți
Maserati ar putea avea viitor chinezesc? Stellantis pregătește un parteneriat strategic pentru noile modele electrice

Unul dintre cele mai prestigioase nume din industria auto italiană se află în centrul unor negocieri care ar putea schimba radical direcția mărcii. Stellantis confirmă că analizează colaborări c

Inna
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle - Photo
Sociale
Atenție șoferi, trafic restricționat pe strada Veronica Micle

În perioada 19-27 iunie, va fi suspendat traficul rutier pe str. Veronica Micle, din capitală. Va fi afectată circulația pe tronsonul cuprins între străzile Aleksandr Pușkin și V

Inna
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic - Photo
Noutăți
„Cutremur” la Volkswagen. 50.000 de locuri de muncă dispar, iar producția globală este redusă drastic

Volkswagen pregătește reduceri masive de personal, închide capacități de producție și încearcă să economisească miliarde de euro pentru a face față provocărilor tot mai mari din industria

Inna
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM - Photo
Noutăți
BMW deschide drumul noii generații de piloți. Un nou campionat ajunge pe circuitele DTM

Constructorul bavarez își extinde implicarea în motorsport prin lansarea unei competiții dedicate tinerelor talente. Noua BMW M2 Cup va oferi piloților aflați la început de carieră ș

Inna
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale - Photo
Sociale
Schimbare importantă pentru taximetriști. De pe 1 iulie, intră în vigoare noi reguli fiscale

Sectorul transportului de persoane în regim de taxi intră într-o nouă etapă fiscală. Începând cu luna iulie, șoferii și companiile de taxi vor trece la sistemul general de

Inna