Volvo S90 şi V90 primesc tratamentul Polestar

De Redactor AE   |  6 Septembrie, 2016

Distribuie :

Iată că după XC90, Volvo introduce şi pentru modelele S90 şi V90, pachetul de performanţă Polestar. Dezvoltat împreună cu inginerii şi piloţii Polestar Cyan Racing, noul upgrade vizează în totalitate motorul şi transmisia, pentru a le oferi clienţilor mărcii un automobil cât mai mult orientat spre un stil de condus sport şi dinamic.

Niels Moller, a mărturisit că noile odele S90 şi V90 nu suferă de vreun complex sau neajuns de putere, doar că aceste calităţi pot fi uşor îmbunătăţite cu ajutorul Polestar. Astfel, pentru o sumă de numai 835 de lire sterline, automobilele echipate cu unitatea diesel de 2.0 litri, în versiunea D5 PowerPulse, se vor bucura de o creştere de la 235 CP şi 480 Nm la 240 CP şi 500 Nm.

Este greu să zici că este impresionantă creşterea, însă acest tuning, nu influenţează şi nici nu limitează în vreun fel garanţia producătorului, emisiile de noxe şi consumul de carburanţi, explică oficialii companiei.

Pe scurt, dacă ai în jur de 1.000 de euro şi vrei 5 cai putere în plus şi 20 Nm de cuplu motor, oferiţi la pachet cu un grup de setări care să îţi facă motorul mai jucăuş, atunci poţi apela cu încredere la Polestar.

[caption id="attachment_68639" align="alignnone" width="1600"]New Polestar performance package now available for the Volvo S90 and V90 New Polestar performance package now available for the Volvo S90 and V90[/caption]

[caption id="attachment_68640" align="alignnone" width="1600"]New Polestar performance package now available for the Volvo S90 and V90 New Polestar performance package now available for the Volvo S90 and V90[/caption]

[caption id="attachment_68642" align="alignnone" width="830"]New Polestar performance package now available for the Volvo S90 and V90 New Polestar performance package now available for the Volvo S90 and V90[/caption]

[caption id="attachment_68643" align="alignnone" width="1600"]New Polestar performance package now available for the Volvo S90 and V90 New Polestar performance package now available for the Volvo S90 and V90[/caption]

Recomandate:

Nu parcați mașinile în preajma arborilor! SHS a emis Cod Galben de vânt - Photo
Noutăți
Nu parcați mașinile în preajma arborilor! SHS a emis Cod Galben de vânt

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis, pentru mâine, alertă meteo. În intervalul orelor 06:00 - 18:00, se prevăd intensificări ale vântului. Pe tot teritoriul țării,&nb

Inna
Șoferul unui Citroen a decedat, după ce ar fi provocat un accident rutier. Poliția: i s-ar fi făcut rău și a pierdut controlul - Photo
Accidente
Șoferul unui Citroen a decedat, după ce ar fi provocat un accident rutier. Poliția: i s-ar fi făcut rău și a pierdut controlul

Un bărbat de 62 de ani a decedat, în timp ce două femei au ajuns la spital. Tragedia a avut loc în urma unui accident rutier, care s-a produs în localitatea Costești, raionul Ialoven

Inna
Primul model din seria Neue Klasse, BMW iX3, va fi asamblat la uzina din Ungaria - Photo
Noutăți
Primul model din seria Neue Klasse, BMW iX3, va fi asamblat la uzina din Ungaria

Noul BMW iX3 va intra pe linia de asamblare, la finalul lunii octombrie. Primul model din era Neue Klasse va fi asamblat la uzina din Debrecen, Ungaria. Lansarea pe piață a noului model este

Inna
Producția lui Nissan Leaf, afectată de aprovizionarea cu baterii. Se vor produce mai puține exemplare decât era planificat - Photo
Noutăți
Producția lui Nissan Leaf, afectată de aprovizionarea cu baterii. Se vor produce mai puține exemplare decât era planificat

Producția electricului Nissan Leaf a fost redusă. Decizia vine în urma întârzierii în aprovizionarea cu baterii. Producția noului model electric Nissan a fost ajustată

Inna
„Pe fondul semnalelor foarte bune”, Tesla vrea să mărească producția la fabrica sa din Germania - Photo
Noutăți
„Pe fondul semnalelor foarte bune”, Tesla vrea să mărească producția la fabrica sa din Germania

Tesla va mări producția la fabrica din Germania. Decizia va fi aplicată până la sfârșitul anului curent. Potrivit declarațiilor făcute de șeful uzinei, decizia de a mări producția

Inna
Audi merge contra curentului: „Viitorul aparține mașinilor electrice” - Photo
Noutăți
Audi merge contra curentului: „Viitorul aparține mașinilor electrice”

Directorul general al Audi, Gernot Döllner, consideră că tranziția către electromobilitate este inevitabilă și că vehiculele electrice reprezintă cea mai avansată soluție pentru reducerea emisiil

Inna