Vrei un automobil rulat din Europa? Ai grijă să nu pățești la fel! Motorul acestui X5 nu mai poate fi salvat

De Redactor AE   |  15 Noiembrie, 2018

Distribuie :

Aceste imagini au ajuns la adresa redacției deloc întâmplător. Tânărul tehnician angajat al unui atelier de reparații din capitală le-a expediat cu un mesaj de alertă, pentru toți cei care vor să importe un automobil la mâna a doua din Europa.

Deseori prin anunțurile de vânzare automobile, în descriere poți citi fraza ”recent importat, nu a fost plimbat prin Moldova”. Iar asta ar trebui să fie un argument imbatabil pentru cei ce-și doresc un automobil rulat, dar într-o stare foarte bună. Se prezumă că mașinile importate din Europa au avut parte de un tratament mai bun, dar și de drumuri mai bune, astfel că vor sluji multă vreme noilor săi proprietari.

Această regulă nu funcționează însă tot timpul, iar drept dovadă sunt pozele de mai jos. Un BMW X5 din generația a treia, (cod caroserie F15), a fost importat în țara noastră la fel, ca o mașină bună. Mare a fost dezamăgirea când motorul a refuzat să mai pornească, iar odată ”deschis” au descoperit asta!

Toate componentele motorului erau acoperite cu o substanță lichidă, neagră și vâscoasă, zici că era smoală, care practic a blocat orice tentativă de funcționare a propulsorului diesel cu patru cilindri. Acea substanță era de fapt în trecut ulei de motor, care însă a rămas în motor pentru mai mult de 10.000 de kilometri.

Mecanicii estimează că ar fi chiar și mai mult de 30.000 de kilometri, pentru că au mai văzut astfel de motoare cu schimb de ulei întârziat, doar că unele au putut fi salvate și circulă și astăzi pe drumurile din țară. X5-ul însă, nu a avut parte de același noroc iar proprietarul va trebui să îi caute o inimă nouă.

Așa arată excepția de la regula cu ”mașini bune importate din Europa”, când economia de bani s-a transformat ușor într-o pierdere.

Mulțumim lui Ion pentru informații și poze!

[gallery size="medium" link="file" ids="95092,95093,95094,95095,95096,95097"]

Recomandate:

Ford se apropie de un nou record nedorit. În doar 6 luni, au fost rechemate în service peste 11 milioane de mașini - Photo
Noutăți
Ford se apropie de un nou record nedorit. În doar 6 luni, au fost rechemate în service peste 11 milioane de mașini

După ce a încheiat anul trecut cu un număr record de rechemări în service, Ford este pe cale să depășească propria performanță și în 2026. Constructorul american a inițiat deja 50 de

Inna
Șoferul care a provocat accidentul în urma căruia au decedat doi polițiști, riscă 10 ani de detenție - Photo
Accidente
Șoferul care a provocat accidentul în urma căruia au decedat doi polițiști, riscă 10 ani de detenție

Instanța de judecată a dispus plasarea în arest la domiciliu, pentru 30 de zile, a șoferului de 51 de ani din satul Pelinia, raionul Drochia, suspectat că a provocat accidentul rutier soldat cu

Inna
Restricții temporare de circulație în capitală. Când și unde va fi sistat traficul rutier - Photo
Sociale
Restricții temporare de circulație în capitală. Când și unde va fi sistat traficul rutier

În perioada 26 iunie, ora 22:00 - 29 iunie, ora 05:00, va fi suspendat traficul rutier la intersecția străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni cu București. Decizia a fost luată î

Inna
Rusia se confruntă cu o criză tot mai gravă a carburanților. Au fost impuse restricții de vânzare în 22 de regiuni - Photo
Sociale
Rusia se confruntă cu o criză tot mai gravă a carburanților. Au fost impuse restricții de vânzare în 22 de regiuni

Restricțiile pentru vânzarea benzinei și motorinei au fost extinse în zeci de regiuni, în timp ce producția internă este afectată de atacurile repetate asupra infrastructurii pe

Inna
După tragedia de la Sângerei, MAI vrea să schimbe regulile. Procedurile de intervenție ale polițiștilor pe trasee vor fi revizuite - Photo
Sociale
După tragedia de la Sângerei, MAI vrea să schimbe regulile. Procedurile de intervenție ale polițiștilor pe trasee vor fi revizuite

Accidentul grav produs în apropierea localității Grigorăuca, soldat cu decesul a doi polițiști aflați în misiune, determină autoritățile să reevalueze măsurile de siguranță aplicate pe dru

Inna