Zece maşini sport cu pretenţii care pierd în faţa noului BMW M550d xDrive, în cursa de la zero la o sută!

De Redactor AE   |  27 Aprilie, 2017

Distribuie :

Am observat că v-a plăcut foarte mult noul BMW Seria 5 în versiunea M550d xDrive, considerat a fi la moment, cel mai potent sedan premium de lux, echipat cu un motor diesel. Ei bine, continuăm cu fun facts şi o listă cu rivali care ar ceda uşor în faţa bavarezului.

Comparaţia, realizată de 4tuning.ro, ne aduce într-o cursă de accelerare de la zero la o sută, imaginară, în care ne conducem doar de cifrele indicate de producător, în fişa tehnică a maşinilor. Şi, aşa cum se întâmplă cel mai des, performanţele din paşaport corespund cu cele obţinute la teste de către majoritatea jurnaliştilor independenţi. Prin urmare, sunt veridice.

Vă amintim că cinciarul, este dotat cu un motor diesel de trei litri volum, care cu ajutorul celor patru turbosuflante, poate pune pe roţi în jur de 400 CP şi 760 Nm de cuplu motor. Acceleraţia 0-100 km/h durează numai 4.4 secunde. Aşadar, dacă noul BMW M550d xDrive, s-ar alinia la un sprint de la semafor, iată ce maşini vor rămâne în spatele acestuia.

Aston Martin DB9Favoritul lui James Bond, Aston Martin DB9, echipat cu propulsorul V12 de 5.9 litri ce dezvoltă 450 CP, sprintează de la 0 la 100 km/h în aproximativ cinci secunde.

Audi R8 V8Nu vorbim de modelul actual, ci de primul Audi R8 în versiunea echipată cu V8 de 4.2 litri şi 420 CP, cu ajutorul cărora prima sută la oră putea fi atinsă în 4.6 secunde.

Bentley Continental GT SpeedBentley Continental GT Speed se poate lăuda cu un W12 twin-turbo, capabil de 610 CP, dar care însă nu îl aduc la viteza de 100 km/h mai devreme decât în 4.5 secunde.

BMW M3Ultimul M3 care s-a bucurat de un motor aspirat natural a fost E92-ul. Sub capota acestuia era instalat un V8 de 4.2 litri şi 420 CP. Sună frumos, dar este mai lent decât berlina şi face suta în 4.8 secunde.

Chevrolet Camaro SSUn adevărat monstru, cu un design impunător şi performanţe greu de neglijat. Fiind dotat cu un motor V8 de 6.2 litri şi 453 CP, ultimul Chevrolet Camaro SS accelerează de la 0 - 100 km/h in 4.6 secunde.

Ford Mustang GTNU cunosc foarte mulţi oameni care s-ar refuza de un Mustang, mai ales dacă vorbinm de versiunea de top care se laudî cu un V8 de 5.0 litri şi 413 CP. Dar iată că într-un sprint fulgerător, cele 4.8 secunde ale Mustang-ului sunt totuşi insuficiente pentru a face faţă dieselului bavarez.

Jaguar XFR-SRivalul lui BMW M5 şi Mercedes E63 AMG, vechiul Jaguar XFR-S utiliza serviciile unui V8 supraalimentat, de 5.0 litri volum şi 550 cai putere. Pentru un 0 - 100 km/h avea nevoie de 4.6 secunde, deci tot rămâne în spate.

Mercedes CL65 AMGCel mai frumos sunet de motor care îl poate genera un urias V12 bi-turbo de 6.0 litri si 612 CP, vine de sub capota lui CL65 AMG. Potent şi frumos, dar numai cu tractiune spate care îl aduc la linie cu sport sedanul bavarez, în 4.4 secunde.

Porsche 911 CarreraMno, aici e un pic mai complicat, pentru că se ia în calcul versiunea dotată cu motorul de 3.0 litri şi 370 CP, în caroseria Porsche 991.2 Carrera. Sportiva accelerează de la 0 la 100 km/h în 4.6 secunde, în versiunea manuală, ce-i drept...

Range Rover Sport SVRMotorul care pune în mişcare şi Jaguar-ul de mai sus, V8-ul supercharged de 5.0 litri, promite 550 CP şi un sprint de la 0 - 100 km/h în 4.7 secunde.

Recomandate:

Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record și devine cel mai puternic model de serie al producătorului german - Photo
Noutăți
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record și devine cel mai puternic model de serie al producătorului german

Porsche Taycan Turbo GT a stabilit un record nou în Australia. Cea mai puternică versiune de performanță a modelului electric a realizat un timp record pe sfertul de milă pe pista Sydney Dragway

Inna
Mercedes-AMG se gândește să dezvolte o versiune cu propulsie electrică pentru AMG GT - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG se gândește să dezvolte o versiune cu propulsie electrică pentru AMG GT

Mercedes AMG GT ar putea primi o versiune electrică. Constructorul din Stuttgart ia în considerare dezvoltarea unei versiuni cu zero emisii. Cel puțin, în acest moment se evaluează viabili

Inna
Grupul JRL nu poate produce mașini de mai bine de 2 săptămâni și nici nu se cunoaște când va fi reluat procesul - Photo
Noutăți
Grupul JRL nu poate produce mașini de mai bine de 2 săptămâni și nici nu se cunoaște când va fi reluat procesul

Grupul Jaguar Land Rover a fost ținta unui atac cibernetic. Din acest motiv, grupul nu poate relua producția de automobile deja de două săptămâni. În acest context, există riscul ca mai mu

Inna
Cererea scăzută pentru mașini electrice, provoacă concedieri. Ford va elimina 1.000 de locuri de muncă - Photo
Noutăți
Cererea scăzută pentru mașini electrice, provoacă concedieri. Ford va elimina 1.000 de locuri de muncă

Ford va elimina 1.000 de locuri de muncă la uzina germană din Koln. Decizia va intra în vigoare la începutul anului 2026 și a fost luată în contextul cererii scăzute pentru mașinile

Inna
Volkswagen amână lansarea primului Golf electric. Sursele anonime invocă probleme financiare - Photo
Noutăți
Volkswagen amână lansarea primului Golf electric. Sursele anonime invocă probleme financiare

Volkswagen a amânat lansarea viitorului Golf electric. Producătorul german a motivat această decizie prin costurile ridicate, necesare pentru readaptarea fabricii de la Wolfsburg pentru pro

Inna
Transportatorii care vor ieși din Republica Moldova prin PTF Leușeni, se vor programa în rând electronic - Photo
Sociale
Transportatorii care vor ieși din Republica Moldova prin PTF Leușeni, se vor programa în rând electronic

Camioanele care vor ieși din Republica Moldova, prin postul vamal de frontieră Leușeni, vor fi programate în rând electronic. Măsura intră în vigoare de pe 22 septembrie, ora 08:00.&

Inna