Guvernul Republicii Moldova a dat undă verde inițierii negocierilor pentru semnarea unui protocol care vizează deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei cu România, denumit „Unghe
Agenția Servicii Publice (ASP) va pune în circulație un nou certificat de înmatriculare a vehiculelor. Noul model ar putea intra în vigoare, începând cu 30 iulie curent.&
Bentley Bentayga va avea o nouă versiune, care potrivit reprezentanților companiei, va fi cea mai puternică și dinamică de până acum. Cu această ocazie, oficialii Bentley au distribuit și o imag
BMW a prezentat în mod oficial noul M2 CS, o versiune evoluată și mult mai performantă a compactei de performanță. Modelul a fost dezvăluit, în premieră, în cadrul Concursu
Potrivit celor mai recente date publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), luna aprilie a adus o ușoară scădere în vânzările de autoturisme noi pe piața eur
Guvernul Republicii Moldova a aprobat, recent, cumpărarea a 480.000 de acțiuni nou-emise ale companiei de asigurări Moldasig S.A., într-o mișcare menită să faciliteze ulterior revânzarea l