A furat un GAZ și a accidentat un Iveco, acum riscă până la 3 ani de închisoare

De Pavel   |  8 Septembrie, 2021

Distribuie :

Inspectoratului de Poliție a sec. Botanica din mun. Chișinău, cercetează un tânăr de 22 de ani, locuitor al capitalei, pentru răpirea unui automobil și furt. La data de 30 iulie a anului curent, IP Botanica, a fost sesizat prin intermediul serviciului unic 112, precum că de pe bd. Cuza Vodă, a  fost răpit un automobil de marca ,,Gaz”.

La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă pentru stabilirea circumstanțelor. Victima, un bărbat de 65 de ani, a comunicat că în jurul orei 14:00, a parcat unitatea de transport și a mers acasa, iar când a ieșit dimineață la ora 07:00, nu a mai găsit automobilul.

Prejudiciul cauzat proprietarului a fost estimat la 45.000 lei.

Polițiștii imediat au dispus mai multe acțiuni de investigației și urmărire penală pentru stabilirea circumstanțelor și depistarea automobilului. Astfel, în urma măsurilor întreprinse automobilul a fost depistat abandonat pe șos. Muncești. Ulterior polițiștii au stabilit că făptașul a accidentat și un alt automobil de marca Iveco.

Altă infacțiune comisă de același individ, a fost înregistrată în noaptea de 8 august, când acesta a pătruns prin culegere de chei, într-un automobil de model ,,Dacia” parcat pe bd.Traian de unde în mod tainic a sustras un plic în care se aflau mijloace bănești în sumă de 4.500 lei.

Urmare a acțiunilor întreprinse de către ofițerii de investigație și urmărire penală, suspectul în comiterea infracțiunilor a fost reținut. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina. Este de menționat că acesta s-a dovedit a fi anterior judecat pentru infracțiuni similare și a fost recent eliberat din locurile de detenție.

În privința acestuia a fost inițiată o cauză penală pentru răpirea mijlocului de transport și furt, fapte pentru care tânărul riscă amendă în mărime de la 29.000 la 67.500 sau închisoare de la 1 la 3 ani.

Recomandate:

Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului - Photo
Noutăți
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului

O problemă software identificată la sistemele de asistență ale unor modele Hyundai ar putea determina activarea neașteptată a frânării automate, crescând riscul unor accidente. Constructor

Inna
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană - Photo
Noutăți
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană

Un SUV compact creat pentru India, cu un preț comparabil cu al unei mașini second-hand în Europa, ar putea deveni noua armă Skoda pe segmentul accesibil. Schimbările comerciale dintre Uniunea Eu

Inna
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar - Photo
Noutăți
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar

Unul dintre cele mai iconice modele din istoria BMW primește un tribut special la 40 de ani de la lansare. De această dată, nu sub forma unei ediții limitate sau a unui concept, ci ca machetă Lego ded

Inna
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante - Photo
Noutăți
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante

Nu bateriile, semiconductorii sau materiile prime au pus probleme de această dată. BMW este obligat să încetinească producția unuia dintre modelele sale electrice populare din cauza unui de

Inna
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30 - Photo
Noutăți
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30

Problemele SUV-ului electric Volvo EX30 escaladează. După mai multe cazuri de incendii asociate bateriilor, autoritățile pentru protecția consumatorilor din Thailanda sunt gata să dea în judecat

Inna
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi - Photo
Sociale
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi

O nouă formă de escrocherie devine populară în Republica Moldova. Cetățenilor le sunt expediate SMS-uri prin care sunt anunțați că ar fi primit o amendă pentru încălcarea regulilor de

Inna