Accident tragic în raionul Ialoveni. Un bărbat a pierdut controlul asupra volanului

De Inna   |  3 Iulie, 2023

Distribuie :

Potrivit poliției, impactul s-a produs pe parcursul nopții trecute, în apropiere de localitatea Suruceni. În impact a fost implicat un automobil de model Seat Ibiza, condus de un bărbat de 45 de ani, dar și un automobil de model Ford Kuga, condus de o femeie de 32 ani. 

În urma impactului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. 

"Șoferul automobilului Seat, care mai avea o pasageră de 30 de ani, din neatenție a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a tamponat automobilul Ford", menționează oamenii legii. 

Ajunși la fața locului, oamenii legii au testat alcoolscopic ambii șoferi. Atât bărbatul, cât și femeia au avut o concentrație de 0.00mg/l de alcool în aerul expirat. Drept urmare a accidentului, șoferul automobilului Seat Ibiza a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Institutul de Medicină Urgentă din municipiul Chișinău. Iar pasagera acestuia s-a adresat mai târziu pentru îngijiri medicale.

Recomandate:

Mercedes-Benz GLE primește un facelift, care are peste 3.000 de modificări, tehnologie AI și motoare noi - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz GLE primește un facelift, care are peste 3.000 de modificări, tehnologie AI și motoare noi

Mercedes-Benz își reinventează SUV-ul de volum. Noul GLE vine cu un interior complet digitalizat, sisteme avansate de asistență și motorizări îmbunătățite, într-o înc

Inna
Noul Mercedes-AMG GLE 53 Hybrid debutează. Are putere apropiată de V8 și tehnologie de ultimă generație - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLE 53 Hybrid debutează. Are putere apropiată de V8 și tehnologie de ultimă generație

Mercedes-Benz aduce un upgrade major în segmentul SUV-urilor de performanță. Noul AMG GLE 53 Hybrid vine cu aproape 580 CP, autonomie electrică și un interior complet digitalizat. 

Inna
BMW prezintă teaserul cu noua generație pentru Seria 3, care va fi similară cu noul i3 - Photo
Noutăți
BMW prezintă teaserul cu noua generație pentru Seria 3, care va fi similară cu noul i3

BMW oferă un prim indiciu despre viitorul Seriei 3. Următoarea generație, programată pentru 2027, va continua tradiția motoarelor termice și va coexista cu varianta electrică bazată pe arhitectur

Inna
Criza energetică reaprinde interesul pentru energie verde în Europa. Vânzările de mașini electrice cresc accelerat - Photo
Sociale
Criza energetică reaprinde interesul pentru energie verde în Europa. Vânzările de mașini electrice cresc accelerat

Scumpirile la petrol și gaze, generate de tensiunile din Orientul Mijlociu, schimbă rapid comportamentul consumatorilor europeni. Tot mai mulți aleg soluții alternative precum energia solară, pom

Inna
Șoferul unei Skoda, oprit de polițiști. Bărbatul era în stare de ebrietate - Photo
Sociale
Șoferul unei Skoda, oprit de polițiști. Bărbatul era în stare de ebrietate

Șoferul unei Skoda a rămas fără mașină, după ce a fost oprit de polițiștii din capitală. Incidentul a avut loc ieri, pe str. Academician Natalia Gheorghiu. După ce a fost somat să stopez

Inna
Mercedes-Benz GLS reinventat. Faceliftul vine cu tehnologie AI, design nou și rafinament dus la extreme - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz GLS reinventat. Faceliftul vine cu tehnologie AI, design nou și rafinament dus la extreme

Mercedes-Benzlansează noul GLS facelift, un SUV de lux cu trei rânduri de scaune care combină opulența unui Mercedes-Benz S-Class cu tehnologie de ultimă generație și motorizări revizuite.

Inna