Acest VIDEO îți va demonstra de ce trebuie să cuplezi centura de siguranță chiar și în spate!

De Redactor AE   |  31 Decembrie, 2020

Distribuie :

Mulți dintre noi, să recunoaștem, nu folosim centurile de siguranță atunci când urcăm pe bancheta spate a automobilului. Fie că ne aflăm într-un taxi (loc deja devenit periculos) sau mașina prietenilor, de cele mai multe ori ”avem încrederea că totul va fi bine”. 

Certitudinea asta falsă, este o capcană mult prea periculoasă, nu doar pentru pasagerul necuplat, ci și pentru ceilalți. Te poți baza (de fapt nu ai voie) pe reacția și profesionalismul șoferului, însă nu toate accidentele în care sunt implicate două automobile, țin neapărat de culpa ambilor șoferi. Doar unul dintre ei de obicei, este cel vinovat de tragedie. O arată statistica din ultima perioadă.

Necuplarea centurii de siguranță, în acest caz, este un risc enorm, pe care mulți nu și-l asumă. Dincolo de viața și sănătatea proprie, pasagerii de pe bancheta spate, pun în pericol și viața celor aflați în față, adică a șoferului sau pasagerului. 

Chiar și la o viteză de până la 50 km/h, în cazul unui impact, pasagerul spate ”zboară” cu toată greutatea sa, direct în spătarul scaunului față, iar structura metalică a fotoliului nu sunt făcute să reziste unei asemenea sarcini. Șoferul sau pasagerul față, sunt în acest caz supuși unei lovituri duble, iar traumele suferite sunt mult mai periculoase pentru viață. 

Acum de sărbători, mulți dintre noi se vor aventura în călătorii, atât prin capitală cât și în afară. La rude și prieteni, persoane dragi pe care nu le-ați văzut demult și cu care mergeți să petreceți sărbătorile de iarnă. Rețineți însă că traficul rutier este un loc periculos și din păcate, nimeni nu are siguranța că totul va fi bine. 

AutoExpert.md vă reamintește să cuplați centurile de siguranță, toți! Nu este o rușine și nici o ofensă la adresa celui aflat la volan. Și nici măcar act de curaj nu este, ci dovada faptului că sunteți conștienți și vreți să ajungeți în siguranță la destinație. 

Conduceți cu maximă prudență, respectați limita de viteză legală și nici într-un caz, nu urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice! 

Recomandate:

Pe un tronson al străzii Sarmizegetusa va fi restricționat traficul rutier. Măsura a fost instituită până în luna august - Photo
Sociale
Pe un tronson al străzii Sarmizegetusa va fi restricționat traficul rutier. Măsura a fost instituită până în luna august

Circulația rutieră pe strada Sarmizegetusa, din sectorul Botanica, va fi parțial restricționată până pe 3 august curent. Măsura va afecta tronsonul cuprins între străzile Cuza-Vodă și

Inna
BMW își păstrează poziția de lider, la capitolul vânzări, în fața Mercedes-Benz după primele șase luni din 2026 - Photo
Noutăți
BMW își păstrează poziția de lider, la capitolul vânzări, în fața Mercedes-Benz după primele șase luni din 2026

BMW a încheiat prima jumătate a anului 2026 drept cel mai bine vândut constructor premium german, reușind să se mențină înaintea rivalului Mercedes-Benz pe piața globală.

Inna
Restricții de circulație în sectorul Ciocana. Primăria a emis o dispoziție în acest sens - Photo
Sociale
Restricții de circulație în sectorul Ciocana. Primăria a emis o dispoziție în acest sens

În sectorul Ciocana al capitalei va fi restricționat traficul rutier. Măsura va fi instituită pe două străzi concomitent, în perioada 14 iulie - 12 august. Circulația va fi parția

Inna
Șeful Ford spune că marca mai are mult de lucru la capitolul calitate, în pofida progreselor din ultimii ani - Photo
Noutăți
Șeful Ford spune că marca mai are mult de lucru la capitolul calitate, în pofida progreselor din ultimii ani

Ford continuă să investească în îmbunătățirea calității automobilelor sale, însă conducerea companiei consideră că rezultatele obținute până acum sunt departe de obiectivele st

Inna
Audi pregătește o schimbare pentru interioarele viitoarelor modele. Vor avea mai multe butoane fizice, ecrane discrete și materiale premium - Photo
Noutăți
Audi pregătește o schimbare pentru interioarele viitoarelor modele. Vor avea mai multe butoane fizice, ecrane discrete și materiale premium

Audi își propune să readucă în prim-plan calitatea percepută și ergonomia în habitaclul viitoarelor sale modele, renunțând treptat la tendința de a domina bordul cu suprafețe d

Inna
Volkswagen pregătește reduceri drastice: grupul vrea să elimine jumătate din modele până în 2030 pentru a-și crește profitabilitatea - Photo
Noutăți
Volkswagen pregătește reduceri drastice: grupul vrea să elimine jumătate din modele până în 2030 pentru a-și crește profitabilitatea

Grupul Volkswagen își accelerează planul de restructurare, după ce conducerea companiei a concluzionat că o parte importantă a gamei actuale nu generează profitul așteptat. Constructorul german

Inna