Activitatea școlilor auto va fi reglementată mai strict! Instructorii vor trebui să dețină certificate de competență

De Inna   |  29 Martie, 2023

Distribuie :

La solicitarea Ministerului Educației și Cercetării, Guvernul a aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a unităților de formare profesională a conducătorilor de vehicule și un nou regulamentul dedicat personalului din domeniul transportului rutier.  

În premieră, va fi reglementată activitatea școlilor auto și a instituțiilor care pregătesc personalul în domeniul transportului rutier. În această ordine de idei, Guvernul a adoptat noi prevederi cu scopul eliminării corupției din acest sistem. Mai mult, autoritățile au intenția de a asigura recunoașterea internațională a permiselor de conducere eliberate în țara noastră. 

Prin urmare, toate serviciile de instruire a conducătorilor auto și a personalului din domeniul transportului rutier vor putea fi prestate doar de entitățile legal constituite, cele care au programe acreditate de către Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare. Reamintim că până acum, unele instituții de acest gen, activau doar în baza unor licențe și programe de studii neautorizate. 

În acest context, programarea la examene se va realiza de către Agenția Servicii Publice, prin Sistemul informațional "Registrul unităților de instruire a conducătorilor de autovehicule și al formabililor". Acest lucru urmărește scopul de a preveni înscrierea frauduloasă la examenele auto. Totodată, vor fi instituite și anumite taxe pentru serviciile de formare. Cele din urmă vor fi stabilite de consiliile de administrație ale școlilor auto, în baza unui deviz de cheltuieli. 

De asemenea, noile regulamente prevăd și anumite condiții pentru instructorii în conducerea auto și personalul din domeniul transportului rutier. Ambele categorii de persoane vor fi nevoite să dețină un certificat de competență, eliberat de centrele de formare acreditate în domeniu.

Recomandate:

Aproape 2 milioane de automobile Ford sunt așteptate în service, după ce constructorul a emis 2 rechemări separate - Photo
Noutăți
Aproape 2 milioane de automobile Ford sunt așteptate în service, după ce constructorul a emis 2 rechemări separate

Aproape 2 milioane de automobile Ford sunt așteptate în service. Se întâmplă după ce constructorul american a emis două rechemări în acest sens. Motivul rechemărilor c

Inna
Vom rămâne fără stocuri de combustibil - Ion Ceban face dezvăluiri despre care „guvernarea nu vorbește” - Photo
Noutăți
Vom rămâne fără stocuri de combustibil - Ion Ceban face dezvăluiri despre care „guvernarea nu vorbește”

O nouă "bombă" anunță primarul capitalei, Ion Ceban. Potrivit edilului, urmează să rămânem fără stocuri de combustibil, moment despre care guvernarea nu vorbește, conform spuselor edil

Inna
Audi ia în calcul un nou supercar. Este posibil un viitor model exotic în locul legendarului R8 - Photo
Noutăți
Audi ia în calcul un nou supercar. Este posibil un viitor model exotic în locul legendarului R8

Șeful Audi a dat de înțeles că marca germană ar putea reveni în segmentul supercarurilor. Potrivit CEO-ului Gernot Döllner, un nou model de performanță ar putea deveni viitoarea

Inna
Noul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe va avea interior high-tech, cu 3 ecrane care domină bordul viitorului model electric - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe va avea interior high-tech, cu 3 ecrane care domină bordul viitorului model electric

Mercedes-AMG a dezvăluit primele imagini oficiale cu habitaclul noii generații AMG GT 4-Door Coupe. Noul model mizează puternic pe digitalizare, având un bord dominat de trei ecrane mari și un i

Inna
(FOTO) Drumarii continuă lucrările în teren pentru remedierea degradărilor pe traseele naționale - Photo
Sociale
(FOTO) Drumarii continuă lucrările în teren pentru remedierea degradărilor pe traseele naționale

Drumarii continuă lucrările pentru remedierea degradărilor pe traseele naționale, care au apărut în urma ninsorilor și a alternanței îngheț-dezgheț. Potrivit Administrației Naționale

Inna
Explozie a prețului petrolului pe piețele globale. Carburanții se scumpesc rapid și în Republica Moldova - Photo
Sociale
Explozie a prețului petrolului pe piețele globale. Carburanții se scumpesc rapid și în Republica Moldova

Cotațiile petrolului au înregistrat luni, 9 martie, una dintre cele mai puternice creșteri din ultimii ani, depășind pragul de 116 dolari pentru un baril. Evoluția de pe piața internațională se

Inna
(VIDEO) Junghietu: autoritățile fac tot posibilul pentru a acoperi consumul de carburanți - Photo
Sociale
(VIDEO) Junghietu: autoritățile fac tot posibilul pentru a acoperi consumul de carburanți

Autoritățile fac tot posibilul pentru a acoperi consumul de carburanți. O declarație în acest sens a fost făcută de către Dorin Junghietu, Ministrul Energiei. „Am avut astăzi la

Inna