Administrația Drumurilor și Serviciul Hidrometeorologic au semnat un acord de colaborare

De Pavel   |  29 Iunie, 2021

Distribuie :

Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) și Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) au semnat astăzi un Acord de cooperare interinstituțională, ce prevede schimb de date şi informații parvenite de la stațiile meteo, experiență şi bune practici. Acordul stabilește îmbinarea utilizării rezultatelor observațiilor meteorologice și implementarea sistemului meteorologic rutier în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

Colaborarea dintre cele două instituții va asigura crearea condițiilor favorabile pentru schimbul de experiență și metodologii privind prognozarea fenomenelor hidrometeorologice periculoase, precum și informarea operativă privind consecințele lor în scopul luării deciziilor prompte”, a declarat directorul general interimar al ASD, Veaceslav Potop.

Astfel, părțile se vor consulta reciproc în vederea problemelor privind aplicarea legislației din domeniile de competență, vor efectua studii cu constituirea unor echipe comune de experți, precum și analize pentru identificarea și accesarea fondurilor de dezvoltare.

De asemenea, Acordul de cooperare prevede utilizarea reciprocă a rezultatelor observațiilor meteorologice ale SHS și ASD și “va îmbunătăți monitorizarea meteorologică pe teritoriul Republicii Moldova”, conform directorului adjunct interimar al Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Mihail Grigoraș.

Stațiile meteo automatizate instalate în cadrul ASD și SHS asigură măsurarea presiunii atmosferice, a temperaturii și umidității aerului, direcţiei şi vitezei vântului, cantității de precipitații, temperaturii suprafeței solului și altele. Aceste caracteristici sunt esențiale pentru controlul condițiilor de circulație, în special pe  timp de iarnă, pentru identificarea operativă a sectoarelor de drum unde este necesară intervenția muncitorilor rutieri cu utilaje speciale pentru combaterea lunecușului

Recomandate:

BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar - Photo
Noutăți
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar

Unul dintre cele mai iconice modele din istoria BMW primește un tribut special la 40 de ani de la lansare. De această dată, nu sub forma unei ediții limitate sau a unui concept, ci ca machetă Lego ded

Inna
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi - Photo
Sociale
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi

O nouă formă de escrocherie devine populară în Republica Moldova. Cetățenilor le sunt expediate SMS-uri prin care sunt anunțați că ar fi primit o amendă pentru încălcarea regulilor de

Inna
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30 - Photo
Noutăți
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30

Problemele SUV-ului electric Volvo EX30 escaladează. După mai multe cazuri de incendii asociate bateriilor, autoritățile pentru protecția consumatorilor din Thailanda sunt gata să dea în judecat

Inna
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană - Photo
Noutăți
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană

Un SUV compact creat pentru India, cu un preț comparabil cu al unei mașini second-hand în Europa, ar putea deveni noua armă Skoda pe segmentul accesibil. Schimbările comerciale dintre Uniunea Eu

Inna
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante - Photo
Noutăți
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante

Nu bateriile, semiconductorii sau materiile prime au pus probleme de această dată. BMW este obligat să încetinească producția unuia dintre modelele sale electrice populare din cauza unui de

Inna
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului - Photo
Noutăți
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului

O problemă software identificată la sistemele de asistență ale unor modele Hyundai ar putea determina activarea neașteptată a frânării automate, crescând riscul unor accidente. Constructor

Inna