Află ce maşini a avut în proprietate fostul preşedinte al României, Traian Băsescu!

De Pavel   |  25 Iulie, 2019

Distribuie :

Fost preşedinte Traian Băsescu este un împătimit al mașinilor încă din copilărie. Chiar dacă a declarat că nu conduce pentru adrenalina provocată de viteză, el a fost amendat încă din prima săptămână de la obţinerea permisului de şofer, după ce a fost prins de radar cu viteza de 120 de km/h.

Băsescu a relatat că, în anul 1981, la puţin timp după ce a obţinut permisul de conducere, a plecat de la Constanţa la Suceava cu maşina pe care o avea atunci, o Lada 1200, fiind oprit de un poliţist după ce a fost înregistrat de radar circulând cu o viteză de 120 de kilometri pe oră.

"La puţin timp după ce îmi luasem permisul de conducere, aveam o Lada 1200 şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să plec de la Constanţa la Suceava, dacă vă puteţi imagina, atâta minte aveam. Deci, cu permisul luat astăzi, a doua zi m-am urcat cu soţia şi cu fetele în maşină şi am plecat de la Constanţa la Suceava, 500 de kilometri. N-o să uit nicioodată, în comuna Cleja, aproape de Bacău, m-a luat un radar, aveam ... nu ştiu dacă vă imaginaţi ce înseamnă 120 la acea vreme şi pe acele drumuri, din '81, cu Lada 1200", a spus Băsescu într-un interviu acordat în anul 2009.

Traian Băsescu a afirmat că autoturismele pe care le-a avut în proprietate de-a lungul vremii au fost o Lada 1200, apoi Oltcit, Lada 1500, Audi 80, un alt Audi 80 model mai nou, un Mercedes, ultimul vehicul fiind un Peugeot 407, pe care l-a vândut la scurt timp după ce a devenit preşedinte.

Băsescu a precizat că singura maşină nouă pe care a avut-o a fost acest Peugeot 407, în rest a cumpărat numai maşini second hand.

Apoi, prin garajul lui a mai trecut un Volkswagen Golf, o Dacia Logan aparţinând SPP, iar apoi în anul 2010 a intrat în posesia unei Dacia Duster.

Recomandate:

Grupul Volkswagen pregătește cea mai amplă restructurare din ultimii ani. Jumătate dintre modele vor dispărea până în 2030 - Photo
Noutăți
Grupul Volkswagen pregătește cea mai amplă restructurare din ultimii ani. Jumătate dintre modele vor dispărea până în 2030

Grupul Volkswagen a anunțat o schimbare majoră de strategie, care va transforma semnificativ portofoliul de produse al companiei în următorii ani. Până la finalul deceniului, constructorul

Inna
Șoferul unui BMW și-a pierdut viața, după ce s-a izbit cu mașina în balustrada unui pod - Photo
Accidente
Șoferul unui BMW și-a pierdut viața, după ce s-a izbit cu mașina în balustrada unui pod

Un tânăr de 18 ani a decedat, după ce a pierdut controlul asupra BMW-ului pe care îl conducea și s-a izbit violent în balustrada unui pod. Accidentul s-a produs în satul Crihan

Inna
Aston Martin amână lansarea modelelor electrice și confirmă viitorul motorului V12 după 2030 - Photo
Noutăți
Aston Martin amână lansarea modelelor electrice și confirmă viitorul motorului V12 după 2030

Aston Martin își revizuiește strategia de electrificare și se alătură listei tot mai lungi de producători care își adaptează planurile în funcție de ritmul mai lent decât estim

Inna
Centura de ocolire Slobozia Mare este, practic, finalizată. Drumul ar putea fi deschis până la sfârșitul lunii iulie - Photo
Sociale
Centura de ocolire Slobozia Mare este, practic, finalizată. Drumul ar putea fi deschis până la sfârșitul lunii iulie

Lucrările la Centura de ocolire Slobozia Mare se apropie de final, gradul de execuție a ajuns la 97.2%. Potrivit autorităților, noul drum urmează să fie deschis până la sfârșitul

Inna
O nouă parcare publică este amenajată la intrarea în Chișinău. Vor fi disponibile 35 de locuri pentru șoferi - Photo
Sociale
O nouă parcare publică este amenajată la intrarea în Chișinău. Vor fi disponibile 35 de locuri pentru șoferi

Primăria municipiului Chișinău amenajează o nouă parcare publică pe strada Alba Iulia nr. 113, la intrarea în oraș, ca răspuns la solicitările venite din partea conducătorilor auto care tranzite

Inna
Porsche oprește producția primei generații Macan. SUV-ul care a devenit un bestseller al mărcii iese definitiv din scenă - Photo
Noutăți
Porsche oprește producția primei generații Macan. SUV-ul care a devenit un bestseller al mărcii iese definitiv din scenă

La sfârșitul acestei luni, ultimul exemplar al primei generații Macan va ieși de pe linia de producție a uzinei din Leipzig, punând capăt unei cariere care a început în 2014 și

Inna