Apreciați eficiența acestui panou cu o notă de la 1 la 10. Câți se vor lăsa de băut?

De Redactor AE   |  12 Mai, 2020

Distribuie :

În lupta cu șoferii care obișnuiesc să conducă în stare de ebrietate, autoritățile au scos arma principală: un panou publicitar/informativ, prin care îndeamnă șoferii să se lase de acest viciu.

Am încercat să mă abțin de la a critica designul ingenios și mesajul care îl transmite acest panou, însă ceva totuși voi pune ”pe foaie”. În lipsa unor date statistice despre numărul de accidente, inclusiv cele cu final tragic, fără nici o trimitere la amenzile mari și în general despre riscuri, nu avem decât o risipă de bani, direcționați în contul unei companii private.

Dar chiar și cu acele mențiuni de mai sus, câți șoferi credeți că își vor sustrage atenția de la condus, citind un astfel de mesaj și să își facă un reset complet în mintea sa, astfel încât să renunțe la prostul obicei de a conduce beat la volan?

Numărul lor, vă spunem noi, este foarte apropiat de zero. Și va rămâne astfel atâta timp cât toate eforturile polițiștilor se lovesc de un zid enorm, o barieră practic indestructibilă construit cu mult chin și necaz, de un sistem juridic putred și coruptibil.

Atâta timp cât vor ”zbura” unii cu 200 km/h prin centrul orașului, ieșind basma curată, nimeni nu își va da străduința să fie mai responsabil, știind că poate relativ ușor, să scape cu o mită bună.

Așadar, vă invit să apreciați cu o notă de la 1 la 10, eficiența acestui panou, amplasat în oraș.

Sursă: FB Alex Buretz

Recomandate:

Fără Porsche Taycan și Skoda Fabia? La ce modele va renunța Grupul Volkswagen - Photo
Noutăți
Fără Porsche Taycan și Skoda Fabia? La ce modele va renunța Grupul Volkswagen

Planul amplu de restructurare anunțat recent de Grupul Volkswagen începe să genereze primele speculații privind modelele care ar putea fi eliminate din ofertă în următorii ani. Potrivit pu

Inna
Prețul petrolului crește după escaladarea conflictului dintre SUA și Iran. Ne așteaptă noi presiuni asupra costurilor carburanților? - Photo
Sociale
Prețul petrolului crește după escaladarea conflictului dintre SUA și Iran. Ne așteaptă noi presiuni asupra costurilor carburanților?

Cotațiile internaționale ale petrolului au înregistrat o creștere semnificativă luni, pe fondul escaladării tensiunilor dintre Statele Unite și Iran. Evoluția pieței vine după schimbul de atacur

Inna
Un șofer ar fi suferit stop cardiac la volan și ar fi provocat un accident rutier. Bărbatul a decedat - Photo
Accidente
Un șofer ar fi suferit stop cardiac la volan și ar fi provocat un accident rutier. Bărbatul a decedat

Un bărbat de 67 de ani, în timp ce conducea un Nissan, ar fi suferit un stop cardiac în timpul deplasării. Drept consecință, a pierdut controlul asupra mașinii și a provocat un accide

Inna
Volkswagen analizează noi concedieri. Până la 100.000 de locuri de muncă ar putea fi eliminate la nivel global - Photo
Noutăți
Volkswagen analizează noi concedieri. Până la 100.000 de locuri de muncă ar putea fi eliminate la nivel global

Grupul Volkswagen continuă procesul amplu de restructurare, iar noi informații din presa internațională indică faptul că producătorul german ia în calcul o nouă rundă de reduceri de personal. Po

Inna
Kia începe în forță 2026. Constructorul sud-coreean stabilește un nou record de vânzări în primul semestru - Photo
Noutăți
Kia începe în forță 2026. Constructorul sud-coreean stabilește un nou record de vânzări în primul semestru

Kia a înregistrat cea mai bună performanță comercială din istoria sa pentru primele șase luni ale unui an. Constructorul sud-coreean a livrat peste 1,63 milioane de automobile la nivel mondial &

Inna
Mercedes-Benz a început producția noului C-Class electric. Uzina din Ungaria a fost extinsă în urma unei investiții de un miliard de euro - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz a început producția noului C-Class electric. Uzina din Ungaria a fost extinsă în urma unei investiții de un miliard de euro

Mercedes-Benz a demarat oficial producția noului C-Class electric la fabrica din Kecskemét, Ungaria. Lansarea pe linia de asamblare marchează un nou pas în strategia de electrif

Inna