Kia începe în forță 2026. Constructorul sud-coreean stabilește un nou record de vânzări în primul semestru
De Inna | 14 Iulie, 2026
Kia a înregistrat cea mai bună performanță comercială din istoria sa pentru primele șase luni ale unui an. Constructorul sud-coreean a livrat peste 1,63 milioane de automobile la nivel mondial în perioada ianuarie–iunie 2026, depășind orice rezultat obținut anterior în intervalul similar.
Potrivit datelor publicate de companie, recordul reprezintă cea mai bună primă jumătate de an de la debutul activității comerciale a mărcii, începută în 1962. Evoluția confirmă ritmul ascendent al Kia, care și-a consolidat poziția pe piețele internaționale în ultimii ani.
Cel mai căutat model din portofoliul constructorului a fost, și de această dată, SUV-ul Sportage. Acesta a fost livrat în 303.203 exemplare la nivel global, păstrându-și statutul de bestseller al mărcii.
Pe locul al doilea în clasamentul vânzărilor s-a situat Kia Seltos, cu 177.148 de unități comercializate. Modelul, disponibil de curând și pe piața europeană, continuă să câștige popularitate în mai multe regiuni ale lumii.
Podiumul este completat de un alt SUV, Sorento, care a fost ales de 125.283 de clienți în primele șase luni ale anului.
După acest început solid de an, Kia își menține obiectivul de a comercializa 3.35 milioane de automobile până la finalul lui 2026. Ținta este mai ambițioasă decât performanța din 2025, când producătorul sud-coreean a încheiat anul cu 3,.3 milioane de vehicule livrate la nivel mondial, stabilind atunci un nou record anual de vânzări.