Arată ”vechi” doar pe dinafară, dar ce ascunde în interior e din altă lume: Mercedes-Benz 600 Pullman Maybach Restomod

De Redactor AE   |  7 Aprilie, 2020

Distribuie :

Grosser Mercedes, sau marele Mercedes care i-ar fi traducerea din germană, tocmai a suferit cea mai importantă schimbare în viața sa. L-aș numi un facelift, dar are prea puține în comun cu aspectul vizual al mașinii.

Life Cycle Impulse i s-ar potrivi mai bine. Asta pentru că limuzina tocmai a primit o nouă șansă la viață, una mai modernă, adaptată condițiilor și tendințelor actuale, conservându-și totodată aspectul de automobil clasic, retro și istoric.

Cunoscut sub numele de caroserie W100, Mercedes-Benz 600, în varianta cu ampatament mărit, a fost produs într-un număr de numai 2.677 de unități. Cifra este mică pentru zilele noastre însă pentru anii de producție 1963-1981, este destul de impresionant.

Exemplarul din acest subiect datează cu anul 1975. Proprietarul a păstrat cam tot ce putea din acea perioadă într-o stare cât mai originală, însă tot nu s-a abținut de la o revopsire cu o nuanță mai fresh.

Însă interiorul este total reinventat și aduce confortul unui Maybach modern. Și când zic Maybach nu fac o comparație. Literalmente interiorul acestui W100 este completat în totalitate cu piese componente împrumutate de pe Maybach 62!

Trapa panoramică, plafonul iluminat, ceasurile de bord, tapițeria din piele, scaunele reglabile electric, cu ventilare și încălzire, lumini ambientale, DVD, sistem audio, tot ce vrei și ce se putea, a fost înghesuit în limuzina anilor 80.

Vedeți galeria de poze de mai jos și spuneți dacă îi mai lipsește ceva!

A și să nu uit. Pentru a putea fi numită în continuare mașină clasică, proprietarul a păstrat motorul și cutia de viteze de fabrică. V8-ul de 6.3 litri ce dezvoltă 250 de cai putere, a propulsat limuzina pe o distanță de peste 1000 de kilometri, după marea recondiționare.

Și un al doilea apropo, este de vânzare, pentru suma de 2.150.000 euro!

Recomandate:

Tragedie în Grecia. 3 cetățeni moldoveni și-au pierdut viața într-un accident cu o autocisternă. Un copil de 7 ani este în stare gravă - Photo
Accidente
Tragedie în Grecia. 3 cetățeni moldoveni și-au pierdut viața într-un accident cu o autocisternă. Un copil de 7 ani este în stare gravă

Un grav accident rutier produs în Grecia s-a soldat cu decesul a trei cetățeni ai Republicii Moldova. Potrivit autorităților elene, o familie aflată într-un automobil înmatriculat &i

Inna
Amazon relansează The Grand Tour. Sezonul 7 vine cu o echipă complet nouă de prezentatori - Photo
Noutăți
Amazon relansează The Grand Tour. Sezonul 7 vine cu o echipă complet nouă de prezentatori

Amazon a confirmat oficial continuarea emisiunii The Grand Tour, care va reveni în această toamnă cu un format reînnoit și o nouă echipă de prezentatori. Sezonul cu numărul 7 va marca &ici

Inna
Bosch începe testele de producție la prima fabrică de cipuri din SUA. Compania va investi 7.5 miliarde de dolari până în 2031 - Photo
Noutăți
Bosch începe testele de producție la prima fabrică de cipuri din SUA. Compania va investi 7.5 miliarde de dolari până în 2031

Gigantul german din industria componentelor auto și a semiconductorilor a demarat producția de testare la prima sa fabrică de cipuri din Statele Unite, o investiție care are rolul de a susține cererea

Inna
Volvo ar pregăti revenirea berlinelor și break-urilor pe piața europeană, deși s-a concentrat mulți ani pe SUV-uri - Photo
Noutăți
Volvo ar pregăti revenirea berlinelor și break-urilor pe piața europeană, deși s-a concentrat mulți ani pe SUV-uri

Volvo ar putea readuce în portofoliul său modelele de tip berlină și break, după ce în ultimii ani și-a concentrat aproape întreaga gamă pe segmentul SUV-urilor. Potrivit unor inform

Inna
BMW și Toyota testează în Europa combustibili regenerabili. Proiectul pilot se desfășoară în Spania cu sprijinul Bosch și Repsol - Photo
Noutăți
BMW și Toyota testează în Europa combustibili regenerabili. Proiectul pilot se desfășoară în Spania cu sprijinul Bosch și Repsol

BMW și Toyota au lansat un nou proiect comun dedicat reducerii emisiilor de carbon, de această dată prin utilizarea combustibililor regenerabili. Programul pilot se desfășoară în Spania și va ev

Inna
Horse Powertrain dezvoltă un motor pe metanol pentru mașinile electrice. Va funcționa exclusiv ca generator pentru încărcarea bateriei - Photo
Noutăți
Horse Powertrain dezvoltă un motor pe metanol pentru mașinile electrice. Va funcționa exclusiv ca generator pentru încărcarea bateriei

Horse Powertrain, compania specializată în dezvoltarea motoarelor cu ardere internă și deținută de Grupul Renault, a prezentat o nouă soluție destinată viitoarelor automobile electrice. Este vor

Inna
O altă decizie de sistare a traficului rutier în Chișinău. Șoferilor li se recomandă să respecte indicațiile polițiștilor - Photo
Sociale
O altă decizie de sistare a traficului rutier în Chișinău. Șoferilor li se recomandă să respecte indicațiile polițiștilor

În perioada 20–24 iulie, circulația rutieră va fi suspendată pe strada Minsk din Chișinău, pe segmentul cuprins între străzile Hanul Morii și Cetatea Albă.Restricțiile sunt insti

Inna