Bavarezii pregătesc un prototip al modelului iX, care va oferi 965 km autonomie!
De Inna | 14 Iunie, 2022
BMW, alături de compania americană Our Next Energy (ONE) vor realiza o colaborare comună pentru dezvoltarea unui prototip iX, care să atingă o autonomie de până la 965 de kilometri.
Se cunoaște că tehnologia celor de la ONE a fost testată și pe un exemplar Tesla Model S, care a reușit să parcurgă 1.200 km cu o singură încărcare. În această ordine de idei, constructorul bavarez va încerca să obțină o autonomie mărită pentru noul iX.
Conform informațiilor preliminare oferite de cele două companii, prototipul BMW iX cu baterii furnizate de start-up-ul Our Next Energy va fi gata de teste până la sfârșitul acestui an.
Menționăm că BMW și ONE au semnat un parteneriat pe termen lung. Prin intermediul acestuia, tehnologia americanilor va fi implementată treptat pe modelele electrice ale grupului german.