Feed
Direcția Control Metrologic, din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) au efectuat mai multe controale de stat, planificate și inopinate, și iată ce au descop
Ghinion pe bandă rulantă pentru producătorul german, de astă dată în Rusia. În decurs de o singură săptămână, începând cu data de 12 august, au fost inițiate nouă campani
Pe fonul luptei deschise și ostilităților declarate de autorități și orientate împotriva șoferilor grăbiți și beți la volan, iată că un nou accident sfidează orice urmă de represiune! L
Atunci când ne gândim la achiziționarea unei mașini fie ea nouă sau second hand, ne gândim la un motor fiabil și econom, la un interior cu materiale calitative și la un design m
În spațiul virtual, tot mai mulți automobiliști se plâng pe faptul că sunt amendați pentru zgomotul produs de motoarele lor. Între timp locatarii blocurilor din capitală, deranjați d
Se pare că producătorul german Daimler AG e cam ghinionist în ultima vreme. După ce săptămâna trecută a fost publicată informația prin care producătorul se obligă să achite tocmai 2.2
Genul de mașină care mulți le verifică după uzura volanului și a ansamblului de pedale. Sau mai trag cu ochiul la schimbătorul de viteze, mânere și butoane. Iar dacă arată ok, atunci e bună și c
Ofițerii SPIA al Ministerului Afacerilor Interne în colaborare cu procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție au documentat un ofițer al IP Râșcani, care a încercar să
Aparent cele două nu au foarte multe în comun afară de cuvântul PERMIS, forma standardizată, fotografița posesorului și poate careva date înscrise în câmpurile orizontale
Se pare că nu doar chinezii se pricep la copiat mașini de succes ale concernelor auto mondiale. Iată că și în India se clonează bine! Chiar dacă la prima vedere pare un un Wrangler veritabil cu
Un accident grav a fost înregistrat în această noapte la ieșirea din Chișinău, în apropiere de comuna Băcioi. Impactul a fost cauzat de un camion, care a lovit din plin un Merce
Iată că Kamaz mai poate uimi nu doar prin prestația de la Dakar, dar și prin acest mastodont! Este vorba de versiunea extremă construită de producătorul din Naberezhnye Chelny special pentru a face fa
Designul exterior al noului BMW Seria 4 Coupe a stârnit multe discuții pintre pasionații auto, dar și a împărțit fanii constructorului bavarez în două tabere. Acest lucru se datoreaz
Astăzi dimineață, la intrare în capitală, oamenii legii au organizat un filtru pentru depistarea șoferilor care au încălcat Regulamentul Circulației Rutiere și se eschivează de la achitare
Surse oficiale au dezvăluit look-ul noului SUV de lux rusesc, Aurus Komendant. Institutul NAMI, ce se ocupă cu proiectarea mașinilor încă din perioada sovietică este dezvoltatorul noului&n
Mult așteptatul Bronco, lider în materie de rezervări, nu-și va face apariția pe piața europeană prea curând. Chiar producătorul confirmă acest lucru într-un comunicat: ”B
Volkswagen planifică primele livrări ale noului Golf 8 GTI pentru sfârșitul acestei toamne, până atunci acesta fiind oferit bloggerilor și jurnaliștilor pentru a fi pus la încer
Impactul a implicat și un Mercedes C-Class, care costă mai puțin decât farul lui Chiron
Dodge răspunde concurenților cu o versiune potentă, menită să-i facă zile grele lui F-150 Raptor. Conform spuselor producătorului, noul RAM 1500 TRX ”este cel mai sprinten, rapid și puterni
Sergiu Paiu, șeful Inspectoratului General al Poliției, a publicat pe pagina sa de Facebook un nou mesaj care a trezit multe discuții în mediul online. În postarea sa, acesta a menționat c