Feed
Aşa cum au promis, nemţii au prezentat astăzi cel mai nou model Mercedes-Benz E-Class Coupe. Acum clienţii pot avea un coupe premium foarte bine dotat şi la un preţ ceva mai mic decât S-Class Coupe.
Ward's Auto a organizat concursul anual în cadrul căruia au ales top 10 cele mai bune motoare ale anului 2017 în viziunea redacţiei de peste ocean. Şi iată că pentru prima oară în cei 23 de ani în con
Constructorul de supercaruri, Ferrari, a anunţat mai devreme lansarea unui nou model aniversar, adus ca omagiu în cinstea celor 50 de ani de prezenţă în Ţara Soarelui Răsare.Sportiva va fi produsă î
Mercedes şi BMW au raportat noi vânzări record pentru luna noiembrie, în timp ce Audi a înregistrat o creştere mai modestă, scrie automarket.ro. Marea surpriză, cu o lună înainte de finalul anului, Me
Cum iernile la noi sunt foarte imprevizibile şi cu toate astea mai rar avem parte de zăpadă abundentă, mulţi şoferi aleg să îşi echipeze maşinile cu anvelope allseason în locul celor cu fulguşor, de i
Unii conducători auto simplu nu ar trebui să fie admişi la volan! Nu ştiu pe ce criterii au obţinut ei permisul, dar şofatul categoric nu le este recomandat. Nu doar că îşi pun propria viaţă în perico
Moldovenii sunt cei mai mari afacerişti. Aduc în ţară tot ce pot vinde şi ce ar putea să le genereze un venit în plus. Până şi o cheie, de ultima generaţie dedicată modelului BMW Seria 7 în caroseria
Mercedes-Benz completează gama de modele E-Class cu o nouă versiune de caroserie, modificaţia cunoscută sub numele de Coupe. Germanii au publicat şi un prim teaser video cu modelul nou iar debutul mon
Când ai maşini în curte de care nu prea îţi pasă, este doar o chestiune de timp uşor să le găseşti o altă întrebuinţare decât cea prevăzută de uzina mamă. Şi am văzut multe astfel de "experimente" îns
Alcoolul şi şofatul poate fi cea mai proastă combinaţie pe care ai vrea să o încerci vreodată pe propria piele. Îţi sugerăm să vezi şi peripeţiile altora, care şi-au şifonat maşina din acelaşi motiv,
Genesis, a anunţat că au un nou angajat contractat, care urmează să se transfere la sediul companiei începând cu luna ianuarie a lui 2017. Este vorba despre Alexander Selipanov, omul care va ocupa fun
În pragul sărbătorilor de iarnă, producătorii de automobile lansează tot felul de felicitări video, de Crăciun şi/sau de Revelion, însă doar Land Rover a ales altă abordare. Britanicii au construit o.
Insurance Institute for Highway Safety, sau abreviat IIHS, este instituţia preocupată cel mai mult de siguranţa şoferilor şi a autostrăzilor din SUA. Iar ca să fie mai clar cu ce se ocupă, aflaţi că s
Cine este cunoscut mai bine cu lumea tuningului din Moldova, şi în special vorbim tuningul de performanţă nu cel cu beculeţe, ştie foarte bine că ducem lipsă de oameni pricepuţi şi specialişti calific
Iată că după ce am publicat pe pagina de AutoExpert relatarea unui şofer care s-a ales cu procese verbale chiar în postul vamal Leuşeni, autorităţile au decis să ne confirme poziţia cu un comunicat de
Ken Block a fost omul care a dat tonul în materie de filmări incendiare cu maşini ce nu mai ies din derapaje controlate şi mult mult fum. Epoca GYMKHANA a apus însă rapid, atingându-şi apogeul chiar d
Am urmărit multe videoclipuri filmate onboard pe maşini extrem de performante care s-au aruncat în lupta pentru secunde preţioase pe circuitul de la Nurburgring, însă această filmare o trec la capitol
De această părere este președintele VDA, Asociația Industriei Auto din Germania, care susține că energia electrică generată prin arderea cărbunilor nu ajută cu nimic mediul, chiar dacă ulterior aceast
Aston Martin şi Red Bull Racing şi-au unit forţele pentru a da naştere unui supercar exclusiv, numit foarte sugestiv AM-RB 001. Proiectul îşi anunţa debutul la începutul anului 2016, însă pe parcursul
Mercedes-Benz a construit o versiune pickup a celui mai robust off-roader din gama sa, Gelandewagen pe care l-a numit G300 CDI. Şi dacă prima asociere care îţi vine în minte este legată de Jurassic Pa