BMW ar putea reînvia versiunea de performanță care nu a mai vândut-o din 2004

De Pavel   |  24 Februarie, 2021

Distribuie :

Dacă zvonurile se adeveresc, fanii BMW vor plânge de bucurie! Potrivit unor informații neoficiale, constructorul bavarez planifică să reînvie versiunea de performanță M3 CSL, iar producția acestuia ar putea începe deja în vara anului 2022.

Poate cel mai apreciat BMW M3 din istoria modelelor de performanță bavareze, este vechiul E46 CSL, asamblat într-un număr limitat de doar 1.383 de exemplare. Acesta era echipat cu un motor aspirat de 3.2 litri volum, capabil de 360 CP și nenumărate îmbunătățiri la nivelul șasiului. Un alt factor important era masa totală care nici nu atingea 1.4 tine, astfel că cei care au reușit să-și achiziționeze mașina nu au nici gând să se despartă acum de ea.

Ieșit din producție în 2004, M3 CSL nu a mai fost implementat pe generațiile mai noi, decât în cazul lui M4 GTS cu injecție cu apă din fabrică, care poate fi numit o mașină oarecum similară.

Acum, potrivit informațiior livrate de publicația Bimmer Post, BMW ar putea lansa un M3 CSL pe noua generație Seria 3, însă nu mai devreme de vara anului viitor. Din păcate mai multe detalii nu sunt livrate, însă un astfel de model cu siguranță ar avea succes la nivel global.

Recomandate:

Restricții de circulație în sectorul Ciocana. Primăria a emis o dispoziție în acest sens - Photo
Sociale
Restricții de circulație în sectorul Ciocana. Primăria a emis o dispoziție în acest sens

În sectorul Ciocana al capitalei va fi restricționat traficul rutier. Măsura va fi instituită pe două străzi concomitent, în perioada 14 iulie - 12 august. Circulația va fi parția

Inna
Șeful Ford spune că marca mai are mult de lucru la capitolul calitate, în pofida progreselor din ultimii ani - Photo
Noutăți
Șeful Ford spune că marca mai are mult de lucru la capitolul calitate, în pofida progreselor din ultimii ani

Ford continuă să investească în îmbunătățirea calității automobilelor sale, însă conducerea companiei consideră că rezultatele obținute până acum sunt departe de obiectivele st

Inna
BMW își păstrează poziția de lider, la capitolul vânzări, în fața Mercedes-Benz după primele șase luni din 2026 - Photo
Noutăți
BMW își păstrează poziția de lider, la capitolul vânzări, în fața Mercedes-Benz după primele șase luni din 2026

BMW a încheiat prima jumătate a anului 2026 drept cel mai bine vândut constructor premium german, reușind să se mențină înaintea rivalului Mercedes-Benz pe piața globală.

Inna
Pe un tronson al străzii Sarmizegetusa va fi restricționat traficul rutier. Măsura a fost instituită până în luna august - Photo
Sociale
Pe un tronson al străzii Sarmizegetusa va fi restricționat traficul rutier. Măsura a fost instituită până în luna august

Circulația rutieră pe strada Sarmizegetusa, din sectorul Botanica, va fi parțial restricționată până pe 3 august curent. Măsura va afecta tronsonul cuprins între străzile Cuza-Vodă și

Inna
Audi pregătește o schimbare pentru interioarele viitoarelor modele. Vor avea mai multe butoane fizice, ecrane discrete și materiale premium - Photo
Noutăți
Audi pregătește o schimbare pentru interioarele viitoarelor modele. Vor avea mai multe butoane fizice, ecrane discrete și materiale premium

Audi își propune să readucă în prim-plan calitatea percepută și ergonomia în habitaclul viitoarelor sale modele, renunțând treptat la tendința de a domina bordul cu suprafețe d

Inna
Volkswagen pregătește reduceri drastice: grupul vrea să elimine jumătate din modele până în 2030 pentru a-și crește profitabilitatea - Photo
Noutăți
Volkswagen pregătește reduceri drastice: grupul vrea să elimine jumătate din modele până în 2030 pentru a-și crește profitabilitatea

Grupul Volkswagen își accelerează planul de restructurare, după ce conducerea companiei a concluzionat că o parte importantă a gamei actuale nu generează profitul așteptat. Constructorul german

Inna