Bugatti își destăinuie secretele! Oficialii vor prezenta un model care niciodată nu a ajuns în producție

De Inna   |  21 Decembrie, 2022

Distribuie :

Bugatti reușește să ne surprindă la final de an cu o descoperire "malefică". Potrivit reprezentanților oficiali, în gama constructorului francez există un automobil care nu a mai ajuns să intre pe linia de asamblare.

Oficialii Bugatti au intenția să ne facă cunoștință cu un exemplar cu adevărat special. Cu această ocazie, reprezentanții au și publicat o imagine teaser. Curios este că de această dată, în teaser nu vom vedea un model nou, ci unul din trecut, care niciodată nu a ajuns în producție. 

Din păcate, imaginea nu este tocmai sugestivă, odată ce automobilul este acoperit cu o husă. Însă din silueta automobilului putem presupune că e vorba de o versiune modificată a lui Chiron. Modelul este descris de marca franceză ca fiind un "automobil unic care nu a ajuns niciodată în producție". 

Prezentarea modelului unicat va avea loc în cadrul licitației organizate de RM Sotheby’s. La momentul actual nu este confirmat dacă automobilul va fi expus pentru vânzare. 

Recomandate:

(FOTO) Bugatti încheie era W16. Ultimul Mistral a ieșit de pe linia de producție - Photo
Noutăți
(FOTO) Bugatti încheie era W16. Ultimul Mistral a ieșit de pe linia de producție

Bugatti a produs oficial ultimul exemplar al modelului Mistral, marcând astfel sfârșitul unei perioade emblematice din istoria constructorului francez. Odată cu încheierea producției

Inna
Honda renunță la Prologue. Constructorul va rămâne fără modele electrice pe piața din Statele Unite - Photo
Noutăți
Honda renunță la Prologue. Constructorul va rămâne fără modele electrice pe piața din Statele Unite

Honda a confirmat că va opri producția SUV-ului electric Prologue, decizie care marchează ieșirea temporară a constructorului japonez din segmentul automobilelor electrice de pe piața americană. Model

Inna
Skoda a produs un milion de exemplare Karoq. Noua generație a SUV-ului este programată pentru 2028 - Photo
Noutăți
Skoda a produs un milion de exemplare Karoq. Noua generație a SUV-ului este programată pentru 2028

Skoda marchează un nou moment important în istoria modelului Karoq, după ce SUV-ul compact a depășit pragul de un milion de unități produse. Constructorul ceh a confirmat, totodată, că lucrează

Inna
Land Rover dezvăluie primele imagini cu viitorul Range Rover Sport Electric. Lansarea este programată până la finalul anului - Photo
Noutăți
Land Rover dezvăluie primele imagini cu viitorul Range Rover Sport Electric. Lansarea este programată până la finalul anului

Land Rover a publicat primele imagini oficiale cu viitorul Range Rover Sport Electric, prototipul modelului care va intra în gamă până la sfârșitul acestui an. Debutul versiunii

Inna
Grav accident cauzat de un minor, în urma căruia un adolescent de 16 ani a decedat - Photo
Accidente
Grav accident cauzat de un minor, în urma căruia un adolescent de 16 ani a decedat

Un grav accident rutier s-a produs ieri, în jurul orei 20:25, în satul Obreja Nouă. Un minor de 17 ani, care conducea o motocicletă fără a deține permis de conducere, a efectuat manev

Inna