Cu sau fără INP, dar numărul celor băuți la volan rămâne același. Iată câți au fost ”prinși” în acest weekend

De Redactor AE   |  9 Martie, 2020

Distribuie :

Am renunțat într-un timp să mai publicăm comunicatele de presă ale Inspectoratului Național de Patrulare, dintr-un simplu motiv, erau prea repetitive. Și iată că nici acum nu se diferențiază în vreun fel statistica de weekend.

Avem șoferi care depășesc limita de viteză, 495 la număr, alți 99 care au încălcat marcajul rutier sau au fost sancționați pentru nerespectarea indicatoarelor rutiere, 45 de automobiliști au încălcat regulile de oprire și/sau nu au acordat prioritate pietonilor or altor participanți la trafic. Iar cei ce ne interesează și mai mult sunt persoanele care urcă în stare de ebrietate la volan.

În total 38 de conducători auto, în doar două zile de verificiări, au fost depistați pozitiv pentru consumul de alcool. În concluzie, ori cu mesaje, operațiuni de nopți albe și orice nu ar face, moldovenii continuă să urce la volan, conștient, băuți.

Mă întreb oare ce metode ar avea cu adevărat efect?

Recomandate:

Un șofer ar fi suferit stop cardiac la volan și ar fi provocat un accident rutier. Bărbatul a decedat - Photo
Accidente
Un șofer ar fi suferit stop cardiac la volan și ar fi provocat un accident rutier. Bărbatul a decedat

Un bărbat de 67 de ani, în timp ce conducea un Nissan, ar fi suferit un stop cardiac în timpul deplasării. Drept consecință, a pierdut controlul asupra mașinii și a provocat un accide

Inna
Volkswagen analizează noi concedieri. Până la 100.000 de locuri de muncă ar putea fi eliminate la nivel global - Photo
Noutăți
Volkswagen analizează noi concedieri. Până la 100.000 de locuri de muncă ar putea fi eliminate la nivel global

Grupul Volkswagen continuă procesul amplu de restructurare, iar noi informații din presa internațională indică faptul că producătorul german ia în calcul o nouă rundă de reduceri de personal. Po

Inna
Mercedes-Benz a început producția noului C-Class electric. Uzina din Ungaria a fost extinsă în urma unei investiții de un miliard de euro - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz a început producția noului C-Class electric. Uzina din Ungaria a fost extinsă în urma unei investiții de un miliard de euro

Mercedes-Benz a demarat oficial producția noului C-Class electric la fabrica din Kecskemét, Ungaria. Lansarea pe linia de asamblare marchează un nou pas în strategia de electrif

Inna
Prețul petrolului crește după escaladarea conflictului dintre SUA și Iran. Ne așteaptă noi presiuni asupra costurilor carburanților? - Photo
Sociale
Prețul petrolului crește după escaladarea conflictului dintre SUA și Iran. Ne așteaptă noi presiuni asupra costurilor carburanților?

Cotațiile internaționale ale petrolului au înregistrat o creștere semnificativă luni, pe fondul escaladării tensiunilor dintre Statele Unite și Iran. Evoluția pieței vine după schimbul de atacur

Inna
Kia începe în forță 2026. Constructorul sud-coreean stabilește un nou record de vânzări în primul semestru - Photo
Noutăți
Kia începe în forță 2026. Constructorul sud-coreean stabilește un nou record de vânzări în primul semestru

Kia a înregistrat cea mai bună performanță comercială din istoria sa pentru primele șase luni ale unui an. Constructorul sud-coreean a livrat peste 1,63 milioane de automobile la nivel mondial &

Inna
Fără Porsche Taycan și Skoda Fabia? La ce modele va renunța Grupul Volkswagen - Photo
Noutăți
Fără Porsche Taycan și Skoda Fabia? La ce modele va renunța Grupul Volkswagen

Planul amplu de restructurare anunțat recent de Grupul Volkswagen începe să genereze primele speculații privind modelele care ar putea fi eliminate din ofertă în următorii ani. Potrivit pu

Inna