De la Toyota Corolla până la Porsche Cayenne și BMW M3! Află ce mașini au în proprietate miniștrii din noul Guvern

De Pavel   |  31 Iulie, 2019

Distribuie :

Mașini noi și second hand, de lux și nu prea, unele cu peste 10 ani vechime și altele procurate recent, de ultima generație. Spunând acestea ne referim la mașinile pe care le dețin noii miniștri din guvernul proaspăt format condus de Maia Sandu.

Dacă ar fi să analizăm declarațiile de avere a noilor miniștri, aflăm care demnitar conduce cel mai scump automobil, iar cine se mulțumește și cu un model vechi, accesibil pentru majoritatea cetățenilor de rând. În continuare vedeți lista de modele dar și prețurile declarate de demnitari cu care au fost cumpărate.

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, este unul dintre cei mai avuți membri din Guvernul Sandu. Familia Brînzan declară cinci autoturisme, toate cumpărate în același an în care au fost fabricate. Astfel, Vadim Brînzan declară un BMW M3 produs în anul 1999, un Chevrolet din 2014, un Mercedes-AMG GLE 43 din 2017, un Porsche Cayenne din 2018 și un Lexus din 2019.

Potrivit declarației de avere și interese personale, mașina Chevrolet a cumpărat-o cu 338 de mii de lei, pentru Mercedes-ul GLE 43 AMG a dat puțin peste 82 de mii de dolari, Porsche-ul Cayenne l-a costat peste 52 de mii de dolari, cam tot atât l-a costat și Lexus-ul. Pentru BMW M3 care este un model de performanță apreciat de iubitorii auto, ministrul scrie că a scos din buzunar 95.000 de dolari SUA!

Ministrul Justiției, Olesea Stamate, și-a achiziționat în anul 2019, SUV-ul de lux Porsche Macan, fabricat în același an, pentru care spune că a plătit 1.009.500 lei, conform declarației de avere și interese personale.


Viceprim-ministrul și Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstasedeclară că familia sa și-a cumpărat în anul 2019 un Volvo XC90, produs în anul 2018. Familia Năstase a plătit pentru această mașină aproape 42 de mii de euro. Andrei Năstase mai declară în declarația de avere un Nissan Maxima din 2004, cumpărat de familia sa în anul 2005, pentru care a plătit 10 mii de euro. 

Ministrul Apărării, Pavel Voicu, a dobândit în anul 2017 un autoturism Skoda Superb, cu 24 de mii de euro, produs în același an. 

Ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, anunță în declarația de avere că familia sa are în proprietate două autoturime: Un Lexus RX 350, produs în anul 2009, cumpărat cu 17 mii de euro și un Subaru Forester din anul 2008, pe care l-a achiziționat cu 3.500 de euro. 

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, scrie în declarația de avere și interese personale că familia sa are un Suzuki Vitara din 2017, cumpărat în același an cu 14.207 euro. 

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco, are în proprietate un Nissan Qashqai, pentru care a plătit peste 282 de mii de lei în anul 2019, scrie în declarația de avere și interese personale.

Șefa Cabinetului de miniștri, Maia Sandu, conduce o Toyota RAV4 din 2007, cumpărată cu 170 de mii de lei în anul 2012, conform declarației de avere și interese personale din anul 2018.

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Liliana Nicolăescu-Onofrei, indică în declarația de avere că, familia sa deține un autoturism model Honda Accord produs în anul 2002 și cumpărat în anul 2008, cu 8.000 de euro.

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta Mincu, pare a fi cea mai modestă și susține că familia sa are în proprietate din anul 2012 un autoturism Toyota Corola din 2005, pentru care a plătit 2.700 de euro, potrivit declarației de avere și interese personale.

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Vasilii Șova, și Guvernatoarea UTA Găgăuzia, Irina Vlah, nu declară niciun mijloc de transport în posesie sau proprietate, conform declarațiilor de avere și interese personale din anul 2018.

Recomandate:

Control cu surprize la Anenii Noi. Zeci de piese auto proveneau de la mașini aflate ilegal în țară - Photo
Sociale
Control cu surprize la Anenii Noi. Zeci de piese auto proveneau de la mașini aflate ilegal în țară

O verificare efectuată de echipele mobile ale Serviciului Vamal a scos la iveală mai multe vehicule aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Mașinile, introduse inițial în regim de admite

Inna
Investiții record în drumuri, dar buget mai mic în 2026. Unde au fost cheltuiți peste 2,5 miliarde de lei - Photo
Sociale
Investiții record în drumuri, dar buget mai mic în 2026. Unde au fost cheltuiți peste 2,5 miliarde de lei

Anul 2025 a adus una dintre cele mai mari alocări financiare pentru infrastructura rutieră din Republica Moldova. Sumele investite în modernizarea drumurilor și podurilor au crescut semnificativ

Inna
Maserati ar putea readuce la viață o specie pe cale de dispariție: un supercar cu V6 și transmisie manuală - Photo
Noutăți
Maserati ar putea readuce la viață o specie pe cale de dispariție: un supercar cu V6 și transmisie manuală

Într-o industrie dominată de transmisii automate și electrificare, Maserati analizează posibilitatea lansării unui model care ar merge împotriva tendințelor actuale. Marca italiană ia &ici

Inna
Un moldovean, reținut pentru 72 de ore în Ucraina, în urma unui grav accident rutier - Photo
Accidente
Un moldovean, reținut pentru 72 de ore în Ucraina, în urma unui grav accident rutier

Un cetățean al R. Moldova a fost reținut pentru 72 de ore de autoritățile din Ucraina, după ce a fost implicat într-un accident rutier grav produs în dimineața zilei de 21 iunie, în

Inna
Un nou proiect de lege cu privire la parcări. Dacă ocupi abuziv mai multe locuri, poți fi sancționat - Photo
Sociale
Un nou proiect de lege cu privire la parcări. Dacă ocupi abuziv mai multe locuri, poți fi sancționat

Șoferii care nu plătesc pentru parcarea în spaţiile publice sau ocupă abuziv mai multe locuri, ar putea fi sancționați cu până la 1.500 de lei. Prevederile se regăsesc într-un proiec

Inna
Comisia Europeană vrea să introducă taxe vamale pentru mașinile PHEV provenite din China - Photo
Noutăți
Comisia Europeană vrea să introducă taxe vamale pentru mașinile PHEV provenite din China

După introducerea taxelor suplimentare pentru mașinile electrice fabricate în China, Uniunea Europeană analizează extinderea măsurilor și asupra modelelor hibride cu încărcare la priză. De

Inna