Problema moticicliștilor zgomotoși nu este o noutate și nicidecum nu e doar buba celor din Moldova. În tot restul lumii, bikerii împătimiți de săgețile lor pe două roți le modifică pentru
Dacă te riști să îți organizezi o escapadă la mare, iar destinația principală este Grecia, atunci va trebui să te înarmezi și cu foarte multă răbdare, asta pe lângă tot necesarul cu
Fericirea poate fi scurtă, ba chiar foarte scurtă! Convingerile vă sunt oferite gratuit de acest șofer indian care nu a reușit să se bucure prea mult de achizția sa, un Volkswagen Polo nou-nouț. Imedi
Teribilismul la el acasă. În Moldova dacă vrei să fii star nu e nevoie de vreun talent special, este suficient să ai un E-Class W211 cu care să poți ieși pe contrasens, ignorând
Cine sunt și ce fac ei de fapt? Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova reprezintă autoritatea publică centrală de reglementare și monitorizare a sectoarelo
Viteza excesivă și lipsa de atenție i-au adus ghinion șoferiței unui Porsche Cayenne, care s-a izbit într-un compactor de asfalt angajat în reparația drumului e traseul Chișinău-Orhei.
Angajații Secției supraveghere transport și circulație rutieră din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au documentat și înregistrat 121 accidente rutiere, dintre care 114
Proprietarul unui Maserati Quattroporte din Republica Tatarstan, Naberejnîe Celnî, Federația Rusă, a cerut autorităților să-i repare prejudiciul cauzat de impactul cu o groapă din asf
Dacă ești genul de cumpărător, care preferă să vadă mașina înainte să dea banii, iar acesta a fost singurul motiv pentru care încă nu ai un Bugatti Chiron, iată că Universul s-a înto
După ce în mediul online a fost republicat intens un material video în care apare un Porsche 911 Turbo S distrus de angajatul unui atelier de tuning din Chișinău, compania respec
Drumurile din raioanele: Fălești, Sângerei, Ocnița, Briceni, Șoldănești, Rezina, Ialoveni și Nisporeni vor fi reparate în până la sfârșitul anului 2020, transmite MOLDPRES. Dir
VAZ, DeLorean, Vector W8, Vauxhall, Jepp, Smart sunt doar câteva nume celebre care s-ar putea să vă sune foarte cunoscute!
Cu fiecare an industria anvelopelor se dezvoltă tot mai mult, fiind unul dintre prinicpalele elemente răspunzătoare de siguranță, producătorii dezvoltă tot mai multe tehnologii și materiale revoluțion
Ford Mustang, Chevrolet Camaro, Dodge Challenger, toate au întruchipat setea de putere a americanilor la vremea lor. Dar a existat o mașină sport americană ce le-a precedat cu un deceniu și ceva
Casa de licitații Mecum din SUA a scos la vânzare unicul în felul său Ford GT Roadster produs în anul 1965. În total, au fost construite cinci mașini de acest fel, însă e
Canalul de YouTube, Chromatic Auto Detailing a publicat recent un material video de 20 de minute, în care specialiștii atelierului au îmbunătățit aspectul estetic al unui BMW Seria 3
Chiar dacă industria auto devine cu fiecare an mai ecologică și dezvoltă mai multe mașini electrice cu zero emisii nocive, se pare că în realitate situația nu e chiar atât de bună. Î
Accidentele pot avea urmări și consecințe mult mai grave decât vă imaginați, iată de ce vă îndemnăm întotdeauna să conduceți cu viteză regulamentară și să acordați atenție maximă șof
L-au luat la o probă de drum, pentru a verifica adaosul de cai putere, însă tot ce au reușit să verifice sunt sistemele de siguranță ale celor de la Porsche, în urma unui accident. Șoferul
Pentru o mașină de performanță, banii ceruți sunt chiar o sumă modestă. Mai ales că vorbim despre un bolid verificat în timp deja, care a adus și câteva cupe în țara noastr