Roadster-ul BMW Z8, este un model rar care s-a produs pe parcursul a numai 4 ani, din 1999 până în 2003, într-un număr de 5.703 unități. Acesta s-a remarcat în special prin faptul că a fost mașina con
Karlmann King este cel mai scump SUV din lume, cu un preţ de pornire de aproape 2 milioane de dolari. Modelul exclusivist este construit pe baza unui Ford F550 şi cântăreşte aproape 5,9 tone.La exte
Poliţistul de patrulare, care acum doi ani, a urcat beat la volan şi a comis un accident rutier, soldat cu decesul unui pasager şi-a primit verdictul. Pentru a scăpa de pedeapsă, până la sosirea la fa
Atenție șoferi! Dacă planificați să vă deplasați pe traseul Chișinău - Tiraspol, ar trebui să fiți atenți la drum din cauza deteriorării carosabilului.În urma temperaturilor ridicate și ploilor abun
Nemții au testat modelul Dacia Logan la mâna a doua și se grăbesc să atenționeze potențialii cumpărători. Acestia recomandă sa nu cumpăram niciodată un Logan second hand, ci să ne orientăm către alte
Trei mașini au fost implicate într-un accident, după ce un șofer a intrat cu automobilul pe contrasens. Accidentul a avut loc cu puțin timp în urmă la intrarea în orașul Ialoveni.Solicitată telefoni
Transmisia manuală este tot mai rar aleasă de clienții care optează pentru un automobil nou, iar specialiștii presupun că în curând aceasta nu se va mai găsi în ofertă, decât doar la modelele ieftine.
Un tânăr de 23 de ani a murit iar o minoră de 17 ani a ajuns la spital după ce au fost loviți de o mașină pe trecerea de pietoni. S-a întâmplat în această noapte, 14 iunie, puțin după ora 01.00, la in
Monaco este capitala neoficială a supercarurilor şi vehiculelor de înaltă performanță! Zilnic pe străzile acestui oraş se pot vedea cele mai spectaculoase modele produse vreodată de constructori sau a
De ce ar fi făcut asta, ce l-a motivat pe proprietarul acestui G-Class să renunțe la motorul V8 de 5.5 litri în favoarea unuia cu șase cilindri în linie nu știu să vă spun sigur. Dar fără îndoială că
Ultimul SAAB 9-3 nou va fi scos la licitaţie în Suedia. Maşina are doar 5 kilometri la bord şi va fi scoasă la vânzare de National Electric Vehicle Sweden (NEVS), constructorul de maşini electrice car
Tragedie la Botanica, după ce șoferul unui automobil de marca Toyota a pierdut controlul volanului, iar automobilul a părăsit șoseaua și a intrat pe trotuar unde a accidentat mai mulți pietoni care aș
Display-uri, senzori care citesc gesturile, proiecţii pe parbriz şi alte ecrane! Pe măsură ce piaţa evoluează, iar constructorii introduc tot mai multe tehnologii pe maşinile lor, interioarele modelel
Acum cinci ani, niponii de la Honda au reușit să uimească toată lumea cu o mașinărie cu totul deosebită. Este vorba despre Mean Mower, o mașină de tuns iarba complet funcțională, echipată cu un motor
Poţi cumpăra multe maşini spectaculoase cu 40.000 de euro, de la SUV la modele vechi într-o stare ideală, ba chiar şi modele premium în versiunea standard sau la mâna a doua. Te poţi mulţumii cu o maș
După prezentarea noului BMW X7, fanii mărcii dar și entuziaștii auto, au luat în derâdere grila radiatorului care a devenit impresionant de mare. Totuși aceasta nu a devenit enormă peste noapte, ci se
Un șofer, care s-a ales cu un proces-verbal pentru pretinse încălcări ale Regulementului circulației rutiere, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei, intervenient acces
Un Bugatti Veyron 16.4 Grand Sport a fost implicat într-un accident la scurt timp după ce proprietarul acestuia ieșise cu ea din showroom-ul dealer-ului, informează Huffington Post.Maşina de 2 milio
Compania BMW s-a folosit de ocazie și a prezentat în cadrul Concorso d’Eleganza Villa d’Este câteva concepte stilate, printre ca și modelul coupe Z4 Zagato. În acest an bavarezii pregătesc ceva cu tot
Șoferii de BMW sunt cunoscuți pentru stilul agresiv de condus și neglijarea regulilor de circulație, dar și a bunului simț. Dar se pare că pe lângă acestea, conducătorii modelelor bavareze sunt și ext