Tesla Model X este al doilea cel mai popular model din gama producătorului american de EV-uri care de ceva vreme este disponibil şi în Europa. Iar după cum bine ştiţi, cele mai răspândite vehicule Tes
Caz neobişnuit în SUA unde un şofer bolnav de diabet a intrat în comă în timp ce se afla la volan. Cu piciorul pe accelerator acesta a tamponat o maşină în faţa sa care i-a opus rezistenţă iar de aici
Indiferent de etnie, viziuni politice, clasă socială, sex şi/sau religie, Nissan GT-R este practic cea mai dorită maşină de pe faţa pământului. Puternică, rapidă şi extrem de accesibilă în raport cu m
Siguranţa pasagerilor este una dintre cele mai principale preocupări ale constructorilor de automobile. De la inventarea primului airbag în anii 1953 şi implimentarea acestuia pe o maşină de producţie
Zilele trecute am parcat maşina pe locurile special amenajate de pe strada Decebal, chiar în faţa unei biserici, puţin mai jos de centrul comercial Elat. Mulţi dintre voi cunosc această stradă şi cu s
Accidentele rutiere pot avea loc şi cu un singur automobil, nu neapărat să fie două maşini implicate, ceea ce vedem şi în cazul de faţă. Un cititor fidel al AutoExpert ne-a trimis imaginile surprinse
Acest pilot de rally a reuşit o performanţă de neegalat, depăşindu-şi oponenţii chiar din prima curbă! Deşi la start avea în faţa sa cel puţin trei bolizi, printr-o manevră spectaculoasă Kevin Eriksso
Publicul prezent la festivalul dedicat amatorilor de tuning, Tuning World Bodensee 2016, care a avut loc încă în luna mai a lui 2016 şi-au dat votul pentru Miss Tuning. Din cele 13 participante, aleas
Un nou accident în lanţ care a avut loc în urmă cu puţin timp în capitală le creează dificultăţi şoferilor. Astfel, îţi recomandăm să ocoleşti strada Mihai Viteazul din capitală, din direcţia bulevard
Cu o uşoară tentă politică, pe care noi evident o vom exclude, jurnaliştii site-ului actualităţi.md aduc în atenţia noastră un nou caz în care o maşină a avut de suferit de pe urma neglijenţei angajaţ
Încă există o urmă de speranţă că oamenii pot fi mai buni. Iată un exemplu al unui şofer, care semnalând un mic incident în trafic, dar care poate avea consecinţe extrem de neplăcute, s-a grăbit să fa
Pentru un om de afaceri prosper, care are suma necesară pentru procurarea unui Bentley, timpul înseamnă bani. Astfel că deplasarea până la prima staţie PECO pentru a-şi alimenta automobilul de lux l-a
Potrivit site-ului local de ştiri, publika.md, două maşini s-au ciocnit violent în sectorul Botanica al Capitalei. Accidentul a avut loc în dimineaţa zilei de astăzi, în jurul orelor nouă, pe strada C
Două mari state ale lumii, furnizează zilnic practic, tot felul de scene video cu poliţiştii săi în acţiune. Din SUA vin imaginile cu echipaje multiple de poliţie care aleargă un hoţ de ouă, vreme de
Iată că cel mai popular model din gama Renault în Rusia, Logan-ul, cunoscut şi ca Dacia Logan pentru restul Europei, şi-a dovedit practicitatea încă odată. Maşina i-a salvat practic viaţa unui tânăr d
Nu îi doresc nimănui să afle vreodată ce înseamnă să îţi repari maşina în urma unui accident, dar cum spune proverbul omul păţit e învăţat, iar unii şoferi chiar merită să treacă "botezul", ca în viit
Vrei o maşină nouă, dar nu ştii ce să alegi între cele două? Ce ţi s-ar potrivi mai mult sau care ar fi mai bună, transmisia manuală sau cutia de viteze automată? Ce avantaje şi dezavantaje prezintă u
Sfârşit tragic pentru un bărbat de 39 de ani. În urma unui cumplit accident rutier acesta a decedat pe loc, scrie portalul de ştiri publika.md. Tragedia a avut loc în această dimineaţă, pe strada Vadu
Presa rusă, citată de Daily Mail, a raportat un accident tragic cu implicarea unei maşini din Consiliul Federal. Potrivit jurnaliştilor, la volan s-ar fi aflat unul dintre şoferii favoriţi a preşedint
Şoferul unui Opel din capitală se poate lăuda cu un accident aproape că istoric. Printr-o prostie, acesta a reuşit să adune în spatele său, trei BMW-uri Seria 3, toate din aceeaşi generaţie, în carose