Doi bărbați, condamnați la închisoare pentru condus în stare de ebrietate și fără permis. Nu sunt la prima abatere
De Inna | 21 Ianuarie, 2026
Doi bărbați, de 26 și de 42 de ani, au fost condamnați la închisoare după ce au urcat la volan în stare de ebrietate și fără să dețină permis de conducere. Bărbatul de 26 de ani a fost condamnat la 3 ani și 6 luni, iar al doilea bărbat, la 2 ani și 2 luni. Ambii vor executa pedeapsa în penitenciar de tip semiînchis.
Conform materialelor cauzei, inculpații au fost prinși în Chișinău. În timpul deplasării, aceștia au fost opriți de angajații poliției și supuși testărilor alcoolscopice, rezultatele indicând depășirea limitelor legale: primul inculpat - 0.79 mg/l alcool în aerul expirat, iar al doilea - 0.45 mg/l.
În fața instanței, ambii inculpați și-au recunoscut vina. De menționat că anterior, inculpații au mai fost condamnați pentru fapte similare.
Până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.