Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid
De Inna | 26 Mai, 2026
Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectaculos, în timp ce producătorii chinezi și-au consolidat poziția pe continent.
Piața automobilelor electrice din Europa a înregistrat un avans semnificativ în luna aprilie, cu o creștere de 38% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit celor mai recente date publicate de DataForce. În același timp, întreaga industrie auto europeană a crescut cu peste 6%.
Interesul tot mai mare pentru vehicule electrice vine într-un context marcat de majorarea prețurilor la carburanți, influențată de tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu. Acest lucru i-a determinat pe mulți cumpărători europeni să se orienteze către alternative cu emisii reduse.
În total, în aprilie au fost înmatriculate 255.115 automobile electrice pe piețele europene. Liderul surpriză al clasamentului a fost noul Skoda Elroq, care a atras 10.699 de clienți și a devenit cel mai bine vândut model electric al lunii.
Pe poziția secundă s-a clasat Renault 5 E-Tech, cu 8.190 de unități comercializate, în timp ce Tesla Model Y a completat podiumul după ce a înregistrat 7.729 de livrări.
Topul celor mai populare modele electrice din Europa în aprilie a inclus și Volkswagen ID.3, Skoda Enyaq, Volkswagen ID.4, Mercedes-Benz CLA, BMW iX1, Leapmotor T03 și Volkswagen ID.7, semn că segmentul EV devine tot mai divers și competitiv.
Creșteri importante au fost observate și în segmentul plug-in hybrid. Europenii au cumpărat 119.457 de astfel de automobile în aprilie, cu 21% mai multe comparativ cu aceeași lună din 2025.
Cel mai căutat model plug-in hybrid a fost BYD Seal U, cu 7.257 de unități vândute. Volkswagen Tiguan a ocupat locul doi, urmat de BYD Atto 2.
În paralel, constructorii auto din China continuă să își extindă influența pe piața europeană într-un ritm accelerat. Vânzările mărcilor chineze au crescut cu 114% față de aprilie anul trecut.
Cel mai mare volum de vânzări a fost raportat de SAIC, cu 30.074 de automobile livrate. BYD s-a apropiat puternic, cu 28.186 de unități, iar Chery a ocupat locul trei după ce a comercializat 25.656 de mașini.