evR450: primul supercar australian pe baterii
De AutoExpert | 3 Noiembrie, 2011
evR450: primul supercar australian pe baterii
Luna trecută, îţi povesteam despre conceptul Hurricane, care a trecut printr-un proces amplu de restaurare datorită unei echipe de ingineri şi designeri pasionaţi de marca australiană Holden. În rândurile următoare este vorba tot despre un model australian, care a fost lansat la sfârşitul lunii trecute, considerat a fi primul supercar electric din Australia.
Probabil, dacă vorbeşti despre maşini de înaltă performanţă din ţara în care cangurii se simt cel mai bine, este destul de greu să ignori modele ca Holden Commodore sau Ford Falcon. De acum, pe listă ar putea fi adăugat şi Varley evR450.
Varley nu este un nume cu rezonanţă în industria producătoare de maşini sport. De fapt, este un grup industrial care produce vehicule, dar nu chiar acel gen de vehicule la care te aştepţi. Mai exact, este vorba de utilaje pentru aeroporturi, transportoare pentru avioane, pentru situaţii de urgenţă şi... paturi de spital cu rotiţe.
Dar cei de la departamentul Varley Electric Vehicles care s-au ocupat de vR450 au avut de rezolvat alte sarcini. De exemplu, printre alte obiective, şi-au propus ca noul model să fie în stare să ajungă de la 0 la 100 km/h în 3,8 secunde şi să atingă o viteză maximă limitată electronic la 200 km/h. Mama Natură nu are motive de supărare, pentru că automomia maşinii este de 150 de kilometri, dar poate fi extinsă dacă se optează pentru un pachet opţional.
Varley evR450 se plasează în liga maşinilor performante mai ales din punctul de vedere al preţului. Costă în jur de 150.000 de Euro, iar pe străzi ar trebui să apară în cursul anului viitor. De fapt, John Bettini - managerul Varley Electric Vehicles - este foarte încrezător în proiectul echipei sale şi spune că nu ar fi exclus ca maşina să poată fi văzută pe drumurile publice din luna ianuarie 2012.
Sursa: TOPGEAR