Extrem de rar, un Shelby 427 Cobra FAM, din colecția regretatului Paul Walker, va fi scos la licitație
De Sergiu | 5 Ianuarie, 2021
O adevărată comoară pentru un cunoscător în mașini exclusiviste, acest Shelby 427 Cobra are o istorie de invidiat. Pe lângă faptul că face parte dintr-o serie limitată, ce a primit atenția personală a lui Carroll Shelby, exemplarul e o mărturie vie a rivalității dintre Ferrari și Ford de la mijlocul anilor 60 ai secolului trecut.
Au fost construite doar 14 Cobra din seria CSX1000 și doar două dintre ele fac parte din ediția FAM, mașina din imagini fiind una din ele. Sună bine până acum nu? Dar ce urmează vă va încânta! Acest Cobra a făcut parte din colecția regretatului actor Paul Walker.
Exemplarul este vopsit într-o nuanță specială, numită Rosso Corsa, primind și un interior din piele maro, o aluzie directă la modelele concurente de la Ferrari, ce erau nuanțate într-o gamă cromatică asemănătoare. Caroseriei i s-a dat formă manual, de către specialiștii AC Cars, fiind realizată din aluminiu. Pe suprafața acesteia sunt aplicate embleme ”FAM” speciale, o abreviere de la “Ferrari’s @ss is Mine” ( nu vom oferi o traducere).
Roadsterul-ul e propulsat de un motor Shelby 427 FEV8 realizat din aluminiu, ce livrează 550 CP, fiind conectat la o cutie de viteze manuală în 5 trepte Tremec TKO600. Suspensia mașinii e independentă, caseta de direcție e de tip pinion-cremalieră, iar radiatorul este realizat din aluminiu. Frânele Wilwood sunt echipate cu etriere Shelby.
Bijuteria va decora podiumul licitației Mecum ce se va desfășura în perioada 19-20 martie curent. Nu e pentru prima dată când mașina își caută un nou stăpân. După trecerea în neființă a actorului, exemplarul a fost scos la vânzare, cu un rulaj derizoriu (doar 24 km), reușind să fie adjudecat pentru suma de 395.000 $. Să ne așteptăm și acum la o sumă asemănătoare?