Ford planifică comercializarea noului Bronco în versiunea de performanță Raptor, începând cu anul 2023
De Pavel | 31 August, 2020
Recent, pe rețeaua socială LinkedIn, a apărut un rezumat al inginerului Ford pentru dezvoltarea de software, care pe lista proiectelor de implementate a indicat modelul Bronco Raptor.
Astfel, zvonurile că Ford va lansa un Bronco în varianta de performanță Raptor și-au găsit o confirmare absolut neașteptată. Membrii grupului virtual Bronco6G au găsit în populara rețea socială pentru căutarea locurilor de muncă, profilul inginerului Ford care se specializează în dezvoltarea de software pentru modelele constructorului. Acesta a muncit în cadrul companiei 28 de ani, iar în ultimul timp, dacă ar fi să credem informației din CV, a lucrat inclusiv și asupra sistemelor electronice destinate viitorului Bronco Raptor.
Internauții au făcut și o captură de ecran a contului, însă, cu scopul păstrării confidențialității, nu au publicat screenshot-ul sau oarecare link-uri, pentru a nu influența negativ cariera inginerului, care poate că a menționat Raptor-ul întâmplător.
Cu toate acestea, nu se poate exclude faptul că aceasta ar putea fi o scurgere de informație atent planificată, pentru a capta atenția asupra viitorului SUV. Într-un fel sau altul, reprezentanții Ford au refuzat orice comentarii cu privire la acest subiect.