Ford și Geely negociază un parteneriat strategic în Europa. Uzinele Ford ar putea produce modele chinezești

De Inna   |  4 Februarie, 2026

Distribuie :

Ford și Geely se află în prezent în discuții pentru stabilirea unui posibil parteneriat strategic în Europa, care ar putea schimba echilibrul industriei auto de pe continent. Potrivit informațiilor preliminare, constructorul chinez ar urma să producă, în viitor, mai multe modele destinate pieței europene chiar în uzinele Ford din Europa.

Conform unui material publicat de Reuters, negocierile dintre cele două companii se află într-un stadiu avansat. În cazul în care acordul va fi finalizat, Geely ar putea beneficia de infrastructura de producție a Ford de pe continentul european, o soluție care ar reduce costurile și ar facilita accesul rapid pe piața UE.

Pe lângă producția de vehicule, sursele citate susțin că parteneriatul ar putea include și un schimb de tehnologie între cele două grupuri. Printre domeniile vizate s-ar afla platformele software și sistemele destinate viitoarelor vehicule autonome, un segment în care ambii constructori investesc masiv.

Deocamdată, niciuna dintre părți nu a confirmat oficial existența unui acord. Reprezentanții Geely au refuzat să comenteze informațiile apărute în presă, în timp ce oficialii Ford au declarat că grupul american poartă în mod constant discuții cu mai multe companii, pe diverse teme strategice, fără a oferi detalii concrete despre negocierile cu producătorul chinez.

 

Recomandate:

Șoferul care a tamponat doi copii, plasat în arest pentru 30 de zile - Photo
Accidente
Șoferul care a tamponat doi copii, plasat în arest pentru 30 de zile

Șoferul care a tamponat doi copii pe o trecere de pietoni, din Strășeni, a fost plasat în arest pentru 30 de zile. O decizie în acest sens a fost luată de instanță, în urma exam

Inna
Cod Galben de polei. Meteorologii au emis o nouă avertizare - Photo
Sociale
Cod Galben de polei. Meteorologii au emis o nouă avertizare

În perioada 4 - 6 februarie curent, ne așteaptă polei. Meteorologii au emis un Cod Galben de polei în acest sens, care se va forma ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile prognozat

Inna
Poliția de patrulare va intensifica verificările pe traseele naționale, pentru a combate utilizarea telefonului în timpul condusului - Photo
Sociale
Poliția de patrulare va intensifica verificările pe traseele naționale, pentru a combate utilizarea telefonului în timpul condusului

Șoferii vor fi verificați de către polițiștii de patrulare în raport cu utilizarea telefoanelor mobile în timpul conducerii autovehiculelor. Informația este comunicată de către Poliția Naț

Inna
Audi admite confuzia. A5 ar putea redeveni A4 odată cu facelift-ul - Photo
Noutăți
Audi admite confuzia. A5 ar putea redeveni A4 odată cu facelift-ul

Audi ia în calcul revenirea la denumirea A4 pentru actualul A5, modelul de clasă medie care a înlocuit recent unul dintre cele mai cunoscute nume din istoria mărcii. Informația apare &ic

Inna
Pe mai multe trasee din țară se formează ghețuș. Șoferilor li se îndeamnă să circule cu prudență - Photo
Sociale
Pe mai multe trasee din țară se formează ghețuș. Șoferilor li se îndeamnă să circule cu prudență

În mai multe regiuni ale țării se înregistrează precipitații sub formă de ninsori slabe, iar pe carosabil se formează ghețuș. Drumarii monitorizează situația și se află în teren pent

Inna
Instructor auto, condamnat la închisoare pentru că a cerut 1.000 de euro pentru obținerea permisului de conducere - Photo
Sociale
Instructor auto, condamnat la închisoare pentru că a cerut 1.000 de euro pentru obținerea permisului de conducere

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost condamnat pentru trafic de influență, după ce a pretins bani în schimbul promisiunii de a facilita obținerea unui permis de conducere. Instanț

Inna