Ford sistează activitatea uzinelor sale din India

De Inna   |  13 Septembrie, 2021

Distribuie :

Ford a decis să plece de pe piața indiană, întrucât ea este dominată de producătorii asiatici de automobile, fapt care împiedică dezvoltarea brandului american. De menționat că producătorul american nu este primul care își închide uzinele în India. 

Odată cu această decizie, reprezentanța este pregătită moral și fizic să piardă circa 2 miliarde de dolari, din motiv că producătorul așa și nu a reușit să obțină profit mai mare decât doar 2%. 

Recent, oficialii au anunțat printr-un comunicat că în India, pierderile operaționale au fost estimate peste 2 miliarde dolari în decurs de 10 ani. Cererea vehiculelor fiind mereu foarte slabă. 

"În pofida eforturilor noastre, nu am reuşit să găsim o soluţie pentru profitabilitatea pe termen lung”, a declarat directorul Ford India, Anurag Mehrotra.

Reamintim că la începutul acestui an, Ford și-a închis uzinele producătoare și în Brazilia, fapt ce demonstrează că electrificarea devine presantă pentru unele branduri de automobile.

Recomandate:

Skoda Vision O: primele imagini cu interiorul noului concept ce va debuta la Salonul Auto de la Munchen - Photo
Noutăți
Skoda Vision O: primele imagini cu interiorul noului concept ce va debuta la Salonul Auto de la Munchen

Skoda continuă campania de promovare pentru noul său concept electric, denumit Vision O, care va fi prezentat în premieră pe 8 septembrie curent, în cadrul Salonului Auto de la Munchen.

Inna
NHTSA investighează peste 1.4 milioane de vehicule Honda și Acura din cauza posibilelor defecțiuni la motoare - Photo
Noutăți
NHTSA investighează peste 1.4 milioane de vehicule Honda și Acura din cauza posibilelor defecțiuni la motoare

Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzile din SUA (NHTSA) a anunțat deschiderea unei noi anchete care vizează peste 1.4 milioane de vehicule Honda și Acura vândute pe p

Inna