General Motors şi Ford vor dezvolta împreună o nouă generaţie de transmisii automate

De AutoExpert   |  1 Octombrie, 2012

Distribuie :

General Motors şi Ford vor dezvolta împreună o nouă generaţie de transmisii automate

Ford şi General Motors pregătesc o nouă transmisie automată, anunţă The New York Times. Publicaţia americană susţine că Ford şi GM vor anunţa un nou parteneriat în noiembrie, iar colaborarea va da naştere unei noi generaţii de transmisii automate cu opt, nouă sau chiar zece trepte. Analiştii din industrie spun că această iniţiativă le-ar putea oferi celor doi constructori americani un avantaj major în faţa concurenţei prin prisma volumelor înregistrate, ceea ce ar duce la costuri reduse de producţie.

În raport cu o transmisie automată cu şase trepte, o transmisie automată cu opt trepte este cu până la 11% mai eficientă, graţie faptului că propulsorul poate să funcţioneze la o turaţie mai redusă. Un număr mai mare de rapoarte de transmisie permite o schimbare mai lină a treptelor graţie etajării mai bune. Analiştii din industrie spun că Ford şi General Motors ar putea chiar să introducă o transmisie automată cu zece trepte, iar aceasta va fi mai economică, mai performantă şi mai ”lină” decât o unitate cu opt trepte, totul pe fondul etajării perfecţionate.

Singura problemă de dezvoltare pe care o întâmpină inginerii vine la nivelul spaţiului disponibil sub capotă. Mai precis, modelele de generaţie nouă, echipate cu motoare amplasate transversal, necesită transmisii înguste, iar acest lucru nu permite împachetarea actualei tehnologii de transmisii automate cu opt şi cu nouă trepte în configuraţia longitudinală, găsită pe modelele de clasă medie şi mare ale altor constructori. Pentru aceste modele, Ford şi GM apelează la Jatco, un furnizor japonez specializat în transmisii CVT, care ar putea asigura un consum mai bun pentru modelele de clasă mică graţie faptului că pot simula o infinitate de rapoarte.

Recomandate:

Trei SUV-uri, o singură zi. Mercedes pregătește o lansare majoră în SUA - Photo
Noutăți
Trei SUV-uri, o singură zi. Mercedes pregătește o lansare majoră în SUA

Mercedes-Benz anunță un eveniment important: trei dintre cele mai populare SUV-uri ale sale intră într-o nouă eră, iar prezentarea oficială este mai aproape decât te-ai aștepta.Mercede

Inna
Prețul petrolului explodează și ajunge la 115 dolari. Piețele globale reacționează în lanț - Photo
Sociale
Prețul petrolului explodează și ajunge la 115 dolari. Piețele globale reacționează în lanț

Tensiunile din Orientul Mijlociu provoacă majorări pentru prețul petrolului la niveluri alarmante, iar efectele se resimt deja pe bursele din întreaga lume. Investitorii se tem de un scenar

Inna
O companie de închirieri auto a tăinuit circa 6 milioane de lei, pentru a nu achita impozitele cuvenite - Photo
Sociale
O companie de închirieri auto a tăinuit circa 6 milioane de lei, pentru a nu achita impozitele cuvenite

O companie din Chișinău care oferă mașini în chirie și leasing este investigată pentru o schemă complexă de evaziune fiscală. Autoritățile susțin că milioane de lei nu au ajuns la bugetul de sta

Inna
Cât combustibil are Republica Moldova? Ministerul Energiei anunță volumele disponibile - Photo
Sociale
Cât combustibil are Republica Moldova? Ministerul Energiei anunță volumele disponibile

Deși volumele de carburanți aduse în țară cresc semnificativ, datele oficiale arată că rezervele rămân limitate, mai ales în cazul motorinei.Ministerul Energiei anunță că, î

Inna
Vehiculele furate în UE, ar putea fi în curând înmatriculate legal în Rusia - Photo
Sociale
Vehiculele furate în UE, ar putea fi în curând înmatriculate legal în Rusia

Rusia va legaliza în curând furtul mașinilor din Uniunea Europeană, ministerul de interne din această țară pregătind un proiect de lege în acest sens, la solicitarea președintelui Vl

Inna