Geneva: McLaren Senna, supercarul de circuit a debutat în Elveția alături de versiunea GTR

De Redactor AE   |  11 Martie, 2018

Distribuie :

Cu 800 de cai putere și 800 Nm de cuplu motor, noul McLaren Senna este cel mai proaspăt supercar britanic care să survoleze circuitul, omologat pe deasupra și pentru drumurile publice. Sportiva este înzestrată cu un V8 de 4.0 litri volum, capabil să te aducă la prima sută la oră în doar 2.8 secunde.

Viteza maximă atinsă se ridică la 340 km/h, însă nu acestea îi sunt meritele principale. De la zero la 200 km/h, supercarul ajunge în numai 6.8 secunde, este super ușor, cântărind 1.198 de kilograme, parcurge în numai 9.9 secunde și poate genera o forță de apăsare de până la 800 de kilograme, mulțumită bodykitului aerodinamic și eleronului masiv care, apropo, cântărește mai puțin de cinci kilograme, însă rezistă la forțe de până la 100 de ori mai mari.

Alături de acesta a putut fi văzută și versiunea de circuit Senna GTR, care arată mult mai agresiv și posedă elemente aerodinamice proeminente. Numărul de modele produs va fi limitat la 75 de unități, dintre care, în ziua prezentării 50 de bucăți erau deja procurate. Până la urmă, se zvonește că ar fi fost cumpărate toate!

Vedeți-le aici cum arată!

Mulțumim partenerului general al expediției noastre, Lukoil Moldova, pentru suportul acordat echipei AutoExpert.

Recomandate:

Doi șoferi sancționați pentru că nu au acordat prioritate pietonilor. Poliția s-a autosesizat în urma unor imagini video - Photo
Sociale
Doi șoferi sancționați pentru că nu au acordat prioritate pietonilor. Poliția s-a autosesizat în urma unor imagini video

Doi șoferi, unul de 37 și altul de 48 de ani, au fost sancționați de oamenii legii, după ce nu au acordat prioritate legală pietonilr aflați în traversarea străzii. Poliția s-a autosesizat &icir

Inna
BMW a început producția noului 7 Series facelift. Modelul este asamblat la uzina din Dingolfing - Photo
Noutăți
BMW a început producția noului 7 Series facelift. Modelul este asamblat la uzina din Dingolfing

BMW 7 Series facelift a intrat oficial în producție, constructorul bavarez a demarat asamblarea modelului actualizat la fabrica sa din Dingolfing, Germania. Tot aici au fost construite

Inna
Încep lucrările de reparație pe str. Veronica Micle. Cum va fi afectat traficul rutier - Photo
Sociale
Încep lucrările de reparație pe str. Veronica Micle. Cum va fi afectat traficul rutier

În perioada următoare, va fi suspendată circulația rutieră pe str. Veronica Micle, tronsonul cuprins între străzile A. Pușkin și V. Pârcălab. Decizia a fost luată în legătură c

Inna
Trafic parțial suspendat în centrul capitalei. Vor fi executate lucrări de reparație - Photo
Sociale
Trafic parțial suspendat în centrul capitalei. Vor fi executate lucrări de reparație

În perioada 3-5 iulie curent, va fi suspendat parțial traficul rutier la intersecția străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și București. Măsura va fi aplicată în intervalul or

Inna