Guvernul nu a votat proiectul privind recunoașterea permiselor de conducere moldovenești în Germania

De Pavel   |  1 Iulie, 2021

Distribuie :

Guvernul Republicii Moldova a anunțat recent că inițiază negocierile asupra proiectului Acordului dintre Republicii Moldova și Germania privind conversiunea permiselor de conducere. Germania și Moldova ar urma în curând să semneze acordul privind recunoașterea și conversiunea permiselor de conducere, după care hotărârea urmează să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Astăzi, proiectul a fost inclus în ordinea de zi, însă nu a fost votat! Acesta încă se află în proces de examinare și urmează să fie discutat într-o altă ședință de guvern, anunță responsabilii.

Părțile semnatare ale acordului vor recunoaște reciproc, în scopul conversiunii, permisele de conducere neprovizorii și valabile. La cererea autorităților, va fi nevoie de prezentat un certificat medical de specialitate, care să confirme aptitudinile fizice și mentale. De asemenea, titularul permisului de conducere ce urmează a fi convertit, va fi nevoit să suporte taxele interne stabilite de autorități.

Totodată, pe perioada procedurilor de conversiune a permiselor de conducere, autoritățile competente vor ridica permisele și le vor transmite ulterior prin canalele diplomatice, însoțite de documentația respectivă.

Sursa: diez.md

Recomandate:

Șoferul unei Skoda, oprit de polițiști. Bărbatul era în stare de ebrietate - Photo
Sociale
Șoferul unei Skoda, oprit de polițiști. Bărbatul era în stare de ebrietate

Șoferul unei Skoda a rămas fără mașină, după ce a fost oprit de polițiștii din capitală. Incidentul a avut loc ieri, pe str. Academician Natalia Gheorghiu. După ce a fost somat să stopez

Inna
Mercedes-Benz GLS reinventat. Faceliftul vine cu tehnologie AI, design nou și rafinament dus la extreme - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz GLS reinventat. Faceliftul vine cu tehnologie AI, design nou și rafinament dus la extreme

Mercedes-Benzlansează noul GLS facelift, un SUV de lux cu trei rânduri de scaune care combină opulența unui Mercedes-Benz S-Class cu tehnologie de ultimă generație și motorizări revizuite.

Inna
Criza energetică reaprinde interesul pentru energie verde în Europa. Vânzările de mașini electrice cresc accelerat - Photo
Sociale
Criza energetică reaprinde interesul pentru energie verde în Europa. Vânzările de mașini electrice cresc accelerat

Scumpirile la petrol și gaze, generate de tensiunile din Orientul Mijlociu, schimbă rapid comportamentul consumatorilor europeni. Tot mai mulți aleg soluții alternative precum energia solară, pom

Inna
Noul Mercedes-AMG GLE 53 Hybrid debutează. Are putere apropiată de V8 și tehnologie de ultimă generație - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLE 53 Hybrid debutează. Are putere apropiată de V8 și tehnologie de ultimă generație

Mercedes-Benz aduce un upgrade major în segmentul SUV-urilor de performanță. Noul AMG GLE 53 Hybrid vine cu aproape 580 CP, autonomie electrică și un interior complet digitalizat. 

Inna
BMW prezintă teaserul cu noua generație pentru Seria 3, care va fi similară cu noul i3 - Photo
Noutăți
BMW prezintă teaserul cu noua generație pentru Seria 3, care va fi similară cu noul i3

BMW oferă un prim indiciu despre viitorul Seriei 3. Următoarea generație, programată pentru 2027, va continua tradiția motoarelor termice și va coexista cu varianta electrică bazată pe arhitectur

Inna
Mercedes-Benz GLE primește un facelift, care are peste 3.000 de modificări, tehnologie AI și motoare noi - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz GLE primește un facelift, care are peste 3.000 de modificări, tehnologie AI și motoare noi

Mercedes-Benz își reinventează SUV-ul de volum. Noul GLE vine cu un interior complet digitalizat, sisteme avansate de asistență și motorizări îmbunătățite, într-o înc

Inna