Importul autoturismelor în Republica Moldova, în baza aplicării TVA, se amână!

De Inna   |  20 Octombrie, 2025

Distribuie :

Impozitarea sub formă de TVA la importul autoturismelor, în Republica Moldova, se amână. Despre acest lucru ne informează Radu Marian, deputat în Parlament. 

Radu Marian susține că decizia a fost luată în urma consultărilor cu conducerea Ministerului Finanțelor și a Serviciului Vamal. În această ordine de idei, se va propune în Parlament amânarea acestei decizii. În schimb, regimul ar putea intra în vigoare odată cu aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.

Menționăm că noul regim fiscal urma să intre în vigoare pe 1 ianurie 2026. 

"Decizia cu privire la tranziția la un regim de impozitare TVA pentru autovehicule importate a fost luată pentru a ne alinia la standardele UE de impozitare și pentru a oferi mai multă simplitate și previzibilitate pentru persoane fizice și agenți economici", scrie deputatul. 

Una dintre principalele condiții pentru trecerea la noul regim fiscal a fost crearea unui sistem online care să permită oricui să verifice, într-un mod clar și obiectiv, valoarea unui autoturism înainte de a fi introdus în țară. Scopul este de a evita greșelile și eventualele abuzuri.

Deși au fost făcuți pași importanți în pregătirea tehnică a acestui nou sistem de impozitare, mai există încă riscuri legate de modul în care este estimată valoarea mașinilor. Din acest motiv, aplicarea TVA-ului pentru aceste cazuri a fost amânată, potrivit deputatului. 

Guvernul urmează să adopte cât mai curând modificările legislative necesare pentru a menține actualul regim fiscal până la implementarea completă a noului sistem.

Recomandate:

Revoluție electrică pentru BMW i7. Bavarezii vor dezvolta baterii împreună cu Rimac, care promit salt major de autonomie - Photo
Noutăți
Revoluție electrică pentru BMW i7. Bavarezii vor dezvolta baterii împreună cu Rimac, care promit salt major de autonomie

Parteneriatul dintre BMW și Rimac Technologies aduce o nouă generație de baterii pentru i7 facelift. Lansarea este iminentă, iar promisiunile vizează autonomie extinsă și timpi de încărcare mai

Inna
Petrolul se ieftinește brusc după armistițiul dintre SUA și Iran. Ce prognozează analiștii - Photo
Noutăți
Petrolul se ieftinește brusc după armistițiul dintre SUA și Iran. Ce prognozează analiștii

Un acord temporar între Washington și Teheran a declanșat o undă de optimism pe piețele globale. Prețurile petrolului au scăzut brusc, iar bursele au urcat puternic, însă incertitudinile l

Inna