Importul pieselor second-hand ar putea fi legalizat! Un deputat a înregistrat un amendament în acest sens

De Pavel   |  14 Decembrie, 2020

Distribuie :

Cu toții cunoaștem că importul pieselor second-hand în Republica Moldova este interzis. Astfel, proprietarii mașinilor vechi, care nu se produc de câteva zeci de ani se întâmpină cu problema că, elementar, nu își pot achiziționa o piesă de schimb pentru vehiculul său.

Ei bine, se pare că deputații au observat că legea în vigoare doar stimulează corupția. În prezent, cei care vor să aducă de peste hotarele țării o piesă pentru mașina lor mai veche, apelează la servicile celor cu cu microbuzele cu rute internaționale, care pentru a intra cu respectivul bun în țară, oferă mită vameșilor.

Deputatul partidului PAS, Dumitru Alaiba, a scris recent pe blogul său că interdicția din prezent, favorizează importatorii de piese noi. În mare parte aceasta nu are nici un sens, pentru că necesitate există, iar situația reală face ca, cazurile de contrabandă să fie tot mai recente.

Dealerii oficiali invocă argumentul securității. Și că pentru piese uzate nu va exista termen de garanție. Desigur că nu va exista termen de garanție. Când cumperi o tigaie la mâna a doua tot nu ai garanție. Să nu uităm, nu vorbim aici de piese și echipamente super-sofisticate. E vorba de uși, faruri, oglinzi, discuri, scaune. Ce faci dacă ai un Audi-80 de 25 de ani și ai nevoie de farul drept din față, iar statul interzice introducerea pieselor uzate? Cumperi altă mașină? Sau mergi la piață și oricum găsești? Sau mergi fără far”, scrie Alaiba.

În acest sens, deputatul a înregistrat un amendament pentru a anula această interdicție. 

De fapt, argumentul de securitate este anume în favoarea acestui amendament pe care îl propun. Dacă nu găsești sau nu îți poți permite să cumperi oglinda sau farul nou (pentru că sunt scumpe, sau pentru că nu-s), vei merge fără ele și aici e direct afectată securitatea în trafic”, adaugă deputatul.

După mine, unicul motiv din care această interdicție este încă lege este pentru că acei câțiva importatori reușesc să-și lobeze interesele să-și protejeze piața de concurență legală, iar ca bonus, ani la rând cineva din vamă colectează mită din piese care oricum ajung pe teritoriul țării noastre clandestin”, a conchis Dumitru Alaiba.

Amendamentul înregistrat poate fi studiat și văzut integral pe site-ul deputatului, accesând link-ul de mai jos.

https://alaiba.md/2020/12/14/moldova-interzice-importul-de-piese-auto-second-hand-asta-nu-e-bine/

 

Recomandate:

Volkswagen pregătește reduceri drastice: grupul vrea să elimine jumătate din modele până în 2030 pentru a-și crește profitabilitatea - Photo
Noutăți
Volkswagen pregătește reduceri drastice: grupul vrea să elimine jumătate din modele până în 2030 pentru a-și crește profitabilitatea

Grupul Volkswagen își accelerează planul de restructurare, după ce conducerea companiei a concluzionat că o parte importantă a gamei actuale nu generează profitul așteptat. Constructorul german

Inna
Restricții de circulație în sectorul Ciocana. Primăria a emis o dispoziție în acest sens - Photo
Sociale
Restricții de circulație în sectorul Ciocana. Primăria a emis o dispoziție în acest sens

În sectorul Ciocana al capitalei va fi restricționat traficul rutier. Măsura va fi instituită pe două străzi concomitent, în perioada 14 iulie - 12 august. Circulația va fi parția

Inna
BMW își păstrează poziția de lider, la capitolul vânzări, în fața Mercedes-Benz după primele șase luni din 2026 - Photo
Noutăți
BMW își păstrează poziția de lider, la capitolul vânzări, în fața Mercedes-Benz după primele șase luni din 2026

BMW a încheiat prima jumătate a anului 2026 drept cel mai bine vândut constructor premium german, reușind să se mențină înaintea rivalului Mercedes-Benz pe piața globală.

Inna
Audi pregătește o schimbare pentru interioarele viitoarelor modele. Vor avea mai multe butoane fizice, ecrane discrete și materiale premium - Photo
Noutăți
Audi pregătește o schimbare pentru interioarele viitoarelor modele. Vor avea mai multe butoane fizice, ecrane discrete și materiale premium

Audi își propune să readucă în prim-plan calitatea percepută și ergonomia în habitaclul viitoarelor sale modele, renunțând treptat la tendința de a domina bordul cu suprafețe d

Inna
Șeful Ford spune că marca mai are mult de lucru la capitolul calitate, în pofida progreselor din ultimii ani - Photo
Noutăți
Șeful Ford spune că marca mai are mult de lucru la capitolul calitate, în pofida progreselor din ultimii ani

Ford continuă să investească în îmbunătățirea calității automobilelor sale, însă conducerea companiei consideră că rezultatele obținute până acum sunt departe de obiectivele st

Inna
Pe un tronson al străzii Sarmizegetusa va fi restricționat traficul rutier. Măsura a fost instituită până în luna august - Photo
Sociale
Pe un tronson al străzii Sarmizegetusa va fi restricționat traficul rutier. Măsura a fost instituită până în luna august

Circulația rutieră pe strada Sarmizegetusa, din sectorul Botanica, va fi parțial restricționată până pe 3 august curent. Măsura va afecta tronsonul cuprins între străzile Cuza-Vodă și

Inna