În ultimele 24 de ore, IGSU a intervenit în 33 situații de risc

De Inna   |  27 Decembrie, 2021

Distribuie :

Din cauza condițiilor meteorologice create, salvatorii și pompierii din cadrul IGSU au fost nevoiți să intervină în mai multe situații de risc și să efectueze lucrări de deblocare mai multor mijloace de transport. Angajații IGSU au fost solicitați în mai multe zone ale țării. 

În satul Ciucur-Mingir, raionul Cimișlia, salvatorii au deblocat o mașină a ambulanței, care urma să ajungă la pacient, aceasta a fost tractată de către pompieri, în timp ce pacientul a fost transportat de către salvatori la ambulanță.

Alte două ambulanțe au fost deszăpezite și tractate de către angajații Inspectoratului, în raioanele Căușeni și Călărași.

În municipiul Chișinău, Efectivul Direcției Regionale Căutare-Salvare împreună cu efectivul gărzii Detașamentului de salvatori și pompieri Buiucani au intervenit pentru a tracta un TIR cu greutatea de 25 de tone, care în urma surpării asfaltului a rămas blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au reușit deblocarea acestuia, iar ulterior autoturismul de tonaj și-a continuat drumul.

În contextul condițiilor create, salvatorii îndeamnă conducătorii auto să-și echipeze corespunzător mijloacele de transport cu pneuri de iarnă, iar în portbagajul mașinei să aibă lopată și lanțuri. Totodată, șoferii sunt îndemnați să respecte regimul de viteză, iar în cazul situațiilor de risc, aceștia sunt îndemnați să apeleze la serviciul 112. 

Recomandate:

Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului - Photo
Noutăți
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului

O problemă software identificată la sistemele de asistență ale unor modele Hyundai ar putea determina activarea neașteptată a frânării automate, crescând riscul unor accidente. Constructor

Inna
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi - Photo
Sociale
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi

O nouă formă de escrocherie devine populară în Republica Moldova. Cetățenilor le sunt expediate SMS-uri prin care sunt anunțați că ar fi primit o amendă pentru încălcarea regulilor de

Inna
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar - Photo
Noutăți
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar

Unul dintre cele mai iconice modele din istoria BMW primește un tribut special la 40 de ani de la lansare. De această dată, nu sub forma unei ediții limitate sau a unui concept, ci ca machetă Lego ded

Inna
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante - Photo
Noutăți
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante

Nu bateriile, semiconductorii sau materiile prime au pus probleme de această dată. BMW este obligat să încetinească producția unuia dintre modelele sale electrice populare din cauza unui de

Inna
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană - Photo
Noutăți
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană

Un SUV compact creat pentru India, cu un preț comparabil cu al unei mașini second-hand în Europa, ar putea deveni noua armă Skoda pe segmentul accesibil. Schimbările comerciale dintre Uniunea Eu

Inna
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30 - Photo
Noutăți
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30

Problemele SUV-ului electric Volvo EX30 escaladează. După mai multe cazuri de incendii asociate bateriilor, autoritățile pentru protecția consumatorilor din Thailanda sunt gata să dea în judecat

Inna