În vara acestui an, pe podul din str. Mihai Viteazul vor fi deschise ambele benzi de circulație

De Inna   |  29 Ianuarie, 2025

Distribuie :

Termenul de finalizare a lucrărilor de reparație a podului din str. Mihai Viteazul a fost, iarăși, extins. Chiar dacă a doua bandă va fi deschisă în iunie-iulie curent, potrivit inginerului tehnic, toate lucrările vor fi finalizate la finalul acestui an, scrie Agora

Mihai Condrea, inginerul tehnic, afirmă că termenul de finalizare a lucrărilor a fost extins din cauza unor lucrări suplimentare și realocarea comunicațiilor. Tot el susține că ambele benzi de circulație vor fi deschise pentru locuitori deja în perioada lunilor iunie - iulie. 

La momentul actual, se efectueaƶă suprastructura podului pe partea stânga a acestuia. Conform contractului, suma lucrărilor este de 108 milioane de lei. 

Citește și: Reparații fără sfârșit: lucrările pe podul din str. Mihai Viteazul - prelungite până în sezonul de vară

Recomandate:

După o carieră de 27 de ani, Ford încheie producția lui Focus. A fost produs ultimul exemplar - Photo
Noutăți
După o carieră de 27 de ani, Ford încheie producția lui Focus. A fost produs ultimul exemplar

Ford își ia rămas de la modelul Focus, după o carieră îndelungată de 27 de ani. Ultimul exemplar al modelului a părăsit fabrica din Saarlouis (Germania), pe 15 noiembrie curent. 

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC electric va fi echipat cu 3 motoare și va livra 900 CP - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC electric va fi echipat cu 3 motoare și va livra 900 CP

Mercedes-Benz se pregătește să ducă noul GLC electric la un nivel complet diferit, odată cu dezvoltarea unei versiuni de performanță semnate AMG. Primele detalii care au ieșit la iveală anunță un mode

Inna
Grav accident la Sângerei. 7 persoane, dintre care 2 copii, au ajuns la spital - Photo
Accidente
Grav accident la Sângerei. 7 persoane, dintre care 2 copii, au ajuns la spital

Șapte persoane, inclusiv doi copii mici, au ajuns la spital după un accident rutier petrecut duminică, 16 noiembrie, în jurul orei 17:45, pe drumul R-13, în apropiere de localitatea Cubolt

Inna
Guvernul României vrea să impună restricții pentru șoferii începători și să limiteze accesul la mașini puternice - Photo
Sociale
Guvernul României vrea să impună restricții pentru șoferii începători și să limiteze accesul la mașini puternice

Regulile de trafic ar putea fi rescrise substanțial pentru persoanele care abia și-au obținut permisul de conducere, după ce Guvernul României a emis un aviz favorabil unui proiect de lege ce pr

Inna
Un bărbat de 38 de ani a fost descarcerat din fiarele mașinii sale, după ce a suferit un accident violent - Photo
Accidente
Un bărbat de 38 de ani a fost descarcerat din fiarele mașinii sale, după ce a suferit un accident violent

În dimineața zilei de astăzi, salvatorii IGSU din nordul țării au fost solicitați de urgență pe șoseaua de centură a municipiului Bălți, după ce două autoturisme au fost implicate într-un

Inna