Încă o rarite pe drumurile capitalei, BMW E9, un coupe produs începând cu anul 1968!

De Redactor AE   |  15 Septembrie, 2020

Distribuie :

Sincer, ne bucură faptul că tot mai mulți moldoveni, aleg să importe o mașină clasică, retro (în sensul larg al cuvântului), fără să o numească vechitură. Desigur că această pasiune nu o împărtășesc chiar toți automobiliștii, dar chiar și așa, cred că putem vorbi despre o ușoară acutizare a cultului mașinilor de epocă. 

Imaginile care surprind un exemplar foarte îndrăgit și rar, un simbol al eleganței producătorului bavarez, BMW E9, ne-au fost expediate în PM de către un urmăritor fidel al AutoExpert.md, (thanks mate!). Wilhelm Hofmeister designerul acestei capodopere nici nu își imagina, cred, ce succes ar putea avea mașina!

Imaginați-vă că au fost produse doar 30.546 de mașini, începând cu anii 1968 și până în 1975, iar ulterior estafeta a fost preluată de primul BMW Seria 6 în istorie, modelul E24. 

Au existat multiple versiuni pentru E9, dar toate au aveau la bază motorul cu indicile M30, în 6 cilindri și cu un volum cuprins între 2.5 litri și până la 3.2 litri, iar în 1973 a debutat primul BMW 3.0 CSL, zis și batmobile, un sportcar emblematic pentru divizia Motorsport, de unde practic a și început totul. 

Putem spune că bunelul diviziei M de la BMW, a ajuns în Chișinău! Îl felicităm pe proprietar pentru curaj și îi dorim numai drumuri bune! 

x
x
x

P.S. Calitatea pozelor nu ne permite să înțelegem exact versiunea de motorizare, dar pare a fi un 2800 CS/CSA, model produs până în 1971 doar și care se putea lăuda pe atunci cu 168 de cai putere! 

Recomandate:

Final de capitol pentru „dieselgate” la Mercedes. Germanii au încheiat un acord de aproape 150 de milioane dolari cu autoritățile americane - Photo
Noutăți
Final de capitol pentru „dieselgate” la Mercedes. Germanii au încheiat un acord de aproape 150 de milioane dolari cu autoritățile americane

Mercedes-Benz a ajuns la o înțelegere în valoare de 149.6 milioane de dolari cu autoritățile din Statele Unite, punând capăt unei investigații îndelungate privind presupusa man

Inna
Premieră absolută pentru Republica Moldova. Mașinile electrice ar putea fi utilizate drept surse de energie - Photo
Noutăți
Premieră absolută pentru Republica Moldova. Mașinile electrice ar putea fi utilizate drept surse de energie

Guvernul Republicii Moldova urmează să examineze și să aprobe un proiect-pilot fără precedent pentru sistemul energetic național. Inițiativa vizează testarea utilizării automobilelor electrice nu

Inna
Volvo introduce un font nou pe ecranele sale, pentru a spori nivelul de securitate în timpul condusului - Photo
Noutăți
Volvo introduce un font nou pe ecranele sale, pentru a spori nivelul de securitate în timpul condusului

Volvo introduce un font nou pe ecranele mașinilor sale. Este vorba de Volvo Centum, care afișează textul mai mare și astfel promite un nivel de siguranță sporit. Producătorul suedez vrea să &

Inna
Accident violent pe un drum din Drochia. Un șofer a rămas blocat între fiarele mașinii avariate - Photo
Accidente
Accident violent pe un drum din Drochia. Un șofer a rămas blocat între fiarele mașinii avariate

Un grav accident rutier a avut loc în după-amiaza zilei de 22 decembrie, în nordul Republicii Moldova, în apropierea localității Nicoreni, raionul Drochia. Serviciile de urgență au f

Inna
ASP va emite noi permise de conducere cu un nivel sporit de protecție împotriva falsificării - Photo
Noutăți
ASP va emite noi permise de conducere cu un nivel sporit de protecție împotriva falsificării

Un nou model de permis de conducere va fi pus în circulație, începând cu 31 mai 2026. Noul model este elaborat și aprobat în cadrul Programului de armonizare a legislației

Inna
Aici se încheie o epocă. Jaguar tocmai a produs ultimul său automobil cu motor termic - Photo
Noutăți
Aici se încheie o epocă. Jaguar tocmai a produs ultimul său automobil cu motor termic

Ultimul exemplar al constructorului britanic, dotat cu motor termic, tocmai a ieșit pe porțile uzinei din Solihull. Odată cu finalizarea producției lui F-Pace, Jaguar pune punctul definitiv în c

Inna