Începând de mâine țara se transformă în șantier! Până la sfârșitul anului, vor fi reparate drumurile din opt raioane

De Pavel   |  1 Iulie, 2020

Distribuie :

Drumurile din raioanele: Fălești, Sângerei, Ocnița, Briceni, Șoldănești, Rezina, Ialoveni și Nisporeni vor fi reparate în până la sfârșitul anului 2020, transmite MOLDPRES. Directorul general interimar al Administrației de Stat a Drumurilor, Veaceslav Potop, a semnat astăzi patru contracte de antrepriză pentru reparația drumurilor în opt raioane.

Prezent la ceremonie, ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Răilean, a declarat că semnarea contractelor reprezintă startul programului “Drumuri bune 2020”.

Până în luna noiembrie vor fi reparate drumurile în peste 1.200 de localități, un total de 900 kilometri”, a spus Răilean.

 

La rândul lui, Veaceslav Potop, a declarat că programul “Drumuri bune 2020” are prevăzut de la bugetul de stat o sumă în valoare de 1 miliard 375 milioane de lei. “Sunt bani care permit inclusiv achiziționarea a 500 de unități de tehnică de lucru și achitarea salariilor pentru 5.000 de muncitori care vor fi angrenați în acest program”, a precizat Potop.

Cele patru contracte de antrepriză au fost semnate cu SA Drumuri Bălți, care va repara drumurile în raioanele Fălești și Sângerei, SA Drumuri Briceni, care va repara drumurile în raioanele Briceni și Ocnița, SRL Genesis International, răspunzător de reabilitarea drumurilor în raioanele Șoldănești și Rezina, și SA Drumuri Ialoveni care se va ocupa de drumurile în raioanele Ialoveni și Nisporeni.

Recomandate:

Mercedes-Benz GLS reinventat. Faceliftul vine cu tehnologie AI, design nou și rafinament dus la extreme - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz GLS reinventat. Faceliftul vine cu tehnologie AI, design nou și rafinament dus la extreme

Mercedes-Benzlansează noul GLS facelift, un SUV de lux cu trei rânduri de scaune care combină opulența unui Mercedes-Benz S-Class cu tehnologie de ultimă generație și motorizări revizuite.

Inna
Șoferul unei Skoda, oprit de polițiști. Bărbatul era în stare de ebrietate - Photo
Sociale
Șoferul unei Skoda, oprit de polițiști. Bărbatul era în stare de ebrietate

Șoferul unei Skoda a rămas fără mașină, după ce a fost oprit de polițiștii din capitală. Incidentul a avut loc ieri, pe str. Academician Natalia Gheorghiu. După ce a fost somat să stopez

Inna
Mercedes-Benz GLE primește un facelift, care are peste 3.000 de modificări, tehnologie AI și motoare noi - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz GLE primește un facelift, care are peste 3.000 de modificări, tehnologie AI și motoare noi

Mercedes-Benz își reinventează SUV-ul de volum. Noul GLE vine cu un interior complet digitalizat, sisteme avansate de asistență și motorizări îmbunătățite, într-o înc

Inna
Criza energetică reaprinde interesul pentru energie verde în Europa. Vânzările de mașini electrice cresc accelerat - Photo
Sociale
Criza energetică reaprinde interesul pentru energie verde în Europa. Vânzările de mașini electrice cresc accelerat

Scumpirile la petrol și gaze, generate de tensiunile din Orientul Mijlociu, schimbă rapid comportamentul consumatorilor europeni. Tot mai mulți aleg soluții alternative precum energia solară, pom

Inna
Noul Mercedes-AMG GLE 53 Hybrid debutează. Are putere apropiată de V8 și tehnologie de ultimă generație - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLE 53 Hybrid debutează. Are putere apropiată de V8 și tehnologie de ultimă generație

Mercedes-Benz aduce un upgrade major în segmentul SUV-urilor de performanță. Noul AMG GLE 53 Hybrid vine cu aproape 580 CP, autonomie electrică și un interior complet digitalizat. 

Inna
BMW prezintă teaserul cu noua generație pentru Seria 3, care va fi similară cu noul i3 - Photo
Noutăți
BMW prezintă teaserul cu noua generație pentru Seria 3, care va fi similară cu noul i3

BMW oferă un prim indiciu despre viitorul Seriei 3. Următoarea generație, programată pentru 2027, va continua tradiția motoarelor termice și va coexista cu varianta electrică bazată pe arhitectur

Inna