Mâine va fi suspendat traficul pe șos. Hâncești. Vezi în ce interval să eviți deplasarea pe această stradă
De Inna | 30 Octombrie, 2025
Primăria municipiului Chișinău anunță că, în perioada 31 octombrie - 1 noiembrie, circulația rutieră pe șoseaua Hâncești va fi restricționată parțial și ulterior suspendată complet, din cauza lucrărilor de reparație a carosabilului.
Conform informațiilor oficiale, pe 31 octombrie, între orele 09:00 și 20:00, traficul va fi limitat pe benzi, în direcția spre centrul capitalei, până la intersecția cu strada Sihastrului. Pe 1 noiembrie, în același interval orar, circulația va fi complet închisă pe segmentul cuprins între străzile Sihastrului și Ialoveni, inclusiv în intersecția cu strada Sihastrului.
Pe parcursul executării lucrărilor, Î.M. Regia „Exdrupo” va instala semnalizarea rutieră și îngrădirile necesare, în baza schemei aprobate de Direcția de poliție a municipiului Chișinău.
Autoritățile municipale solicită conducătorilor auto să respecte indicațiile agenților de circulație, să manifeste calm și disciplină în trafic și să evite abaterile de la Regulamentul Circulației Rutiere.