Ministrul Mediului avertizează că spălătoriile auto neconforme vor fi închise

De Inna   |  25 Februarie, 2026

Distribuie :

Spălătoriile auto care nu respectă normele de protecție a mediului riscă suspendarea activității. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, anunță controale la nivel național în perioada martie-mai, după mai multe sesizări privind posibile poluări.

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că spălătoriile auto care nu respectă cerințele de mediu pot deveni surse serioase de poluare și vor fi sancționate până la închidere.

„În cazul în care spălătoriile auto nu respectă condițiile de mediu, ele devin o sursă de poluare, mai ales dacă sunt amplasate în apropierea pădurilor, a lacurilor sau a râurilor”, a subliniat Gheorghe Hajder.

Potrivit oficialului, verificările vor viza inclusiv proveniența apei utilizate și modul de epurare a apelor uzate.

„Trebuie să verificăm de unde provine apa utilizată de spălătoriile auto, dacă există un contract cu agentul de salubritate și dacă sunt instalate stații de curățare înainte ca apa să fie deversată în stația de epurare, astfel încât să fie respectate condițiile de mediu”, a precizat Hajder.

Ministrul a transmis un avertisment clar operatorilor economici.

„Dacă nu vor respecta condițiile de mediu, aceste spălătorii auto vor fi închise. Operatorii economici nu au decât să se conformeze cadrului legal, dacă doresc să își continue activitatea”, a subliniat oficialul.

Gheorghe Hajder a accentuat și impactul asupra sănătății populației.

„Trebuie să înțelegem că fiecare ilegalitate comisă împotriva mediului înseamnă că o parte din sănătatea noastră colectivă este afectată, ceea ce este absolut inacceptabil”, a conchis Gheorghe Hajder.

Acțiunea de control a fost inițiată în urma mai multor sesizări ale cetățenilor. În perioada martie-mai, Inspectoratul pentru Protecția Mediului va verifica toate spălătoriile auto pentru a stabili unde este deversată apa utilizată și dacă aceasta este tratată corespunzător.

Oficialul a reamintit că o singură spălare auto poate consuma până la 300 de litri de apă, iar fără sisteme de tratare, detergenții și hidrocarburile pot ajunge în sol și în râuri, afectând sănătatea populației.

Sursa: Jurnal.md

Recomandate:

Opel își extinde producția în afara Europei. Constructorul german va deschide o uzină în Algeria, unde vor fi fabricate și motoare - Photo
Noutăți
Opel își extinde producția în afara Europei. Constructorul german va deschide o uzină în Algeria, unde vor fi fabricate și motoare

Opel își continuă strategia de extindere pe piețele internaționale și a confirmat că va construi o nouă uzină în Algeria. Viitoarea facilitate industrială va produce atât automobile,

Inna
Actualizările software, realizate de la distanță, reprezintă un pericol. Atenționarea specialiștilor - Photo
Noutăți
Actualizările software, realizate de la distanță, reprezintă un pericol. Atenționarea specialiștilor

Utilizarea tot mai extinsă a tehnologiei over-the-air (OTA) pentru actualizarea software-ului vehiculelor face industria auto mai vulnerabilă la atacuri cibernetice şi ridică probleme de securitate na

Inna
Ford introduce două ediții speciale pentru Puma. Black Edition și ST Edition, fiecare cu o destinație proprie - Photo
Noutăți
Ford introduce două ediții speciale pentru Puma. Black Edition și ST Edition, fiecare cu o destinație proprie

Ford și-a extins gama Puma prin lansarea a două ediții speciale, dezvoltate separat pentru variantele electrică și termică ale crossoverului produs la uzina din Craiova. Noile versiuni poartă denumiri

Inna
ANRE majorează marja comercială pentru carburanți. În prețul benzinei și motorinei va fi inclusă o nouă componentă de 48 de bani pe litru - Photo
Noutăți
ANRE majorează marja comercială pentru carburanți. În prețul benzinei și motorinei va fi inclusă o nouă componentă de 48 de bani pe litru

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în ședința publică de astăzi, modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comer

Inna
Mercedes-Maybach GLS facelift debutează oficial. SUV-ul de lux primește un design revizuit și tehnologii noi pentru confort și dinamică - Photo
Noutăți
Mercedes-Maybach GLS facelift debutează oficial. SUV-ul de lux primește un design revizuit și tehnologii noi pentru confort și dinamică

Mercedes-Benz a prezentat oficial versiunea restilizată a SUV-ului de lux Mercedes-Maybach GLS. Modelul beneficiază de o serie de modificări estetice, tehnologii noi dedicate confortului și îmbu

Inna