Misiunea de salvare de la Ulmu, finalizată. 11 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

De Inna   |  5 Februarie, 2026

Distribuie :

Misiunea de acordare a ajutorului sinistraților și de transportare a acestora din zona impactului, produs în apropierea localității Ulmu, raionul Ialoveni, a fost finalizată la ora 11:20, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Potrivit datelor oficiale, 11 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma accidentului rutier în care au fost implicate un microbuz cu pasageri și o autospecială a IGSU. Dintre acestea, 5 persoane au fost preluate de ambulanțele Serviciului Medical CNAMUP, iar alte 6 persoane au fost transportate de ambulanța SMURD, special destinată intervențiilor în cazul victimelor multiple.

Pentru pasagerii care nu au suferit traumatisme, autoritățile au organizat transportarea acestora în condiții de siguranță din zona accidentului, ținând cont de condițiile dificile de deplasare.

La fața locului continuă să acționeze serviciile de resort, care întreprind măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Recomandate:

Codul Contravențional va fi modificat. Amenzile primite peste hotare, ar putea fi recunoscute și în Moldova - Photo
Sociale
Codul Contravențional va fi modificat. Amenzile primite peste hotare, ar putea fi recunoscute și în Moldova

Amenzile rutiere care vor fi aplicate în alte țări, ar putea fi recunoscute și executate pe teritoriul Republicii Moldova. Un proiect de lege în acest sens este examinat de Comisia ju

Inna
Planuri grandioase! Municipalitatea va reabilita str. Calea Orheiului, unde va amenaja peste 130 de locuri de parcare - Photo
Noutăți
Planuri grandioase! Municipalitatea va reabilita str. Calea Orheiului, unde va amenaja peste 130 de locuri de parcare

Strada Calea Orheiului, din capitală, va fi reabilitată. Informația a fost comunicată de către Ion Ceban, primarul capitalei. Potrivit edilului, reabilitarea va avea loc în acest an. Ce

Inna
Primul Maybach monovolum din istorie. Mercedes pregătește un VLS ultra-luxos - Photo
Noutăți
Primul Maybach monovolum din istorie. Mercedes pregătește un VLS ultra-luxos

Mercedes-Benz duce segmentul monovolumelor într-o zonă neașteptată: lux extrem. Viitorul VLS promite să redefinească complet ideea de „van”, mai ales printr-o versiune sub sigla Mayb

Inna
Stradela Călărași, din sectorul Buiucani, este în proces de reabilitare. Se va interveni etapizat - Photo
Sociale
Stradela Călărași, din sectorul Buiucani, este în proces de reabilitare. Se va interveni etapizat

Una dintre arterele importante din sectorul Buiucani, este supusă renovării. Potrivit lui Ion Ceban, pe această stradă circulă zilnic mii de mașini și strada a ajuns într-o stare deplorabilă.&nb

Inna
Permise anulate în masă. Sute de șoferi din nordul Moldovei, prinși trișând la examenul auto - Photo
Sociale
Permise anulate în masă. Sute de șoferi din nordul Moldovei, prinși trișând la examenul auto

Sute de permise au fost anulate după ce autoritățile au descoperit o rețea amplă de fraudare a probei teoretice, susținută cu tehnologie ascunsă și metode ingenioase.652 de permise de conducere au

Inna
Premierul, Alexandru Munteanu, le cere cetățenilor să renunțe la mașini în favoarea transportului public - Photo
Sociale
Premierul, Alexandru Munteanu, le cere cetățenilor să renunțe la mașini în favoarea transportului public

În contextul unor tensiuni energetice și economice tot mai mari, autoritățile de la Chișinău lansează un mesaj către populație: solidaritatea și schimbarea obiceiurilor de zi cu zi ar putea

Inna