Motorul electric poate opri din mers! Nissan recheamă în service modelul Leaf

De Inna   |  19 Iulie, 2023

Distribuie :

Nissan Leaf este afectat de o campanie de rechemare, inițiată de niponi. Potrivit informațiilor oficiale, automobilele sunt rechemate din cauza acceleraților bruște și din cauza motoarelor electrice care se pot opri în mers.

De recall sunt afectate atât modele comercializate în Europa, Asia, cât și SUA. De menționat că pe lângă Leaf, sunt afectate și modele precum Note, Serena, Kicks și Note Aura. Remarcăm că în afară de Leaf, toate celelalte modele sunt mașini cu motoare termice.

Astfel, campania afectează tocmai 1.38 milioane de automobile! Masiv recall, nu? Nissan ar fi inițiat această campanie de rechemare după ce au fost raportate incidente cu privire la accelerații bruște atunci când este dezactivat sistemul de cruise control. Iar în cazul lui Leaf, a fost descoperit și un scurt circuit la motoarele electrice, care duce la oprirea lor bruscă în mers.

Actualmente, niponii nu au mărturisit câte exemplare ale fiecărui model sunt afectate. Iar pe lângă acest recall, Leaf este afectat și alte două campanii de rechemare. Prima vizează probleme la sistemul de frânare, fiind vorba de scurgeri de lichid de frână cauzate de coroziunea conductelor. Iar a doua campanie vizează o informație incorectă găsită în manualul utilizatorului cu privire la utilizarea funcției de dezaburire a geamurilor.

 

Recomandate:

Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină - Photo
Sociale
Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină

Republica Moldova a importat o nouă cantitate de combustibili. Pe 30 martie, au fost importate aproape 575 tone de benzină și peste 1.276 tone de motorină.Potrivit Ministerului Energiei, stoc

Inna
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital - Photo
Accidente
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital

Un tractor s-a tamponat într-un gard și ulterior s-a inversat. Accidentul s-a întâmplat la Purcari, după ce șoferul de 51 de ani a pierdut controlul asupra volanului. Potriv

Inna
Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă - Photo
Noutăți
Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă

După două decenii de absență și numeroase zvonuri neconfirmate, unul dintre cele mai iubite modele sport se pregătește de o revenire surprinzătoare. Noua Celica promite să combine ADN-ul clasic cu teh

Inna
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani

Unul dintre cele mai emblematice motoare din istoria auto se apropie de final. Celebru pentru sunetul său distinct și ADN-ul din motorsport, propulsorul cu 5 cilindri de la Audi va dispărea definitiv,

Inna
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut - Photo
Sociale
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut

Circa 8% din benzina importată anul trecut în Ucraina, a fost de proveniență "moldovenească". Datele sunt oferite de analiza publicată de portalul ucrainean Enkorr, scrie Știri.md

Inna
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol - Photo
Sociale
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol

Polonia plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorul final de majorările globale a prețurilor petrolului. Decizia a fost adoptată de Guvernul de la Varșovia și a intrat în v

Inna