Noul Ford Mustang

De AutoExpert   |  7 Decembrie, 2011

Distribuie :

Noul Ford Mustang

Îţi mai aminteşti ce se întâmpla în Gotham City? Când erau probleme şi era nevoie de intervenţia lui Batman, un proiector uriaş imprima pe nori emblema care se regăsea şi pe pieptul eroului. Nu ştim dacă asta i-a inspirat pe inginerii de la Ford, dar chestia este că ei propun ceva asemănător pentru viitoarea generaţie de Mustang.

Desigur, nu este vorba de o proiecţie pe nori sau pe tavan şi nici nu te ajuă dacă ai probleme cu Joker. Cei de la Ford au integrat în partea de jos a oglinzii un mic proiector, care intră în acţiune în momentul în care apeşi butonul pentru deblocarea portierelor. Pe asfalt va apărea silueta Mustang, care îţi va încânta privirea mai ales noaptea.

La prima vedere, s-ar putea spune că este un dispozitiv foarte simplu de integrat. Însă realitatea contrazice asta, pentru că inginerii au avut ceva de lucru până au ales modelul care se potriveşte perfect din mai multe variante disponibile. Totuşi, rezultatul s-a văzut chiar în fabica Ford, când unul dintre muncitori a testat dispozitivul pe linia de producţie, după care toţi ceilalţi colegi din preajmă au venit să vadă mai bine ce se întâmplă.

Recomandate:

Lexus domină topul fiabilității auto din acest an. Audi, în schimb, înregistrează cele mai multe probleme - Photo
Noutăți
Lexus domină topul fiabilității auto din acest an. Audi, în schimb, înregistrează cele mai multe probleme

Cel mai recent studiu realizat de compania americană J.D. Power aduce în prim-plan mărcile auto care oferă cea mai bună calitate în primele luni după achiziție. În cadrul ediției 202

Inna
Strada Veronica Micle din centrul Chișinăului, va fi complet reamenajată. Primăria pune accent pe pietoni - Photo
Sociale
Strada Veronica Micle din centrul Chișinăului, va fi complet reamenajată. Primăria pune accent pe pietoni

Un segment important al străzii Veronica Micle, situat între arterele Pușkin și Armenească, urmează să fie complet reamenajat în cadrul unui proiect-pilot de revitalizare urbană. Autorităț

Inna
Cerere record pentru noul BMW M2 CS. Modelul primește o producție extinsă din cauza interesului uriaș - Photo
Noutăți
Cerere record pentru noul BMW M2 CS. Modelul primește o producție extinsă din cauza interesului uriaș

BMW a fost luat prin surprindere de succesul înregistrat de noul M2 CS, versiunea de top a coupe-ului compact din gama bavareză. Cererea pentru acest model de performanță a depășit toate estimăr

Inna
S-a întâmplat! Podul din str. Mihai Viteazul, a fost deschis pentru circulația rutieră! - Photo
Sociale
S-a întâmplat! Podul din str. Mihai Viteazul, a fost deschis pentru circulația rutieră!

Circulația rutieră pe podul din str. Mihai Viteazul se desfășoară pe toate 4 benzi dedicate, câte 2 benzi pe fiecare sens. Anunțul mult așteptat, după ani de reparație și amânări, a fost f

Inna
Ferrari 296 GT3 Evo - noul bolid de competiție pentru sezonul 2026, pregătit să domine cursele GT3 - Photo
Noutăți
Ferrari 296 GT3 Evo - noul bolid de competiție pentru sezonul 2026, pregătit să domine cursele GT3

Ferrari a prezentat, în mod oficial, modelul 296 GT3 Evo, cea mai nouă armă a Scuderiei pentru competițiile auto internaționale din categoria GT3. Această versiune reprezintă un upgrade sem

Inna
Tragedie la Bădiceni. Un bărbat a murit, iar alți doi au fost răniți după ce un șofer beat a intrat cu mașina într-un copac - Photo
Accidente
Tragedie la Bădiceni. Un bărbat a murit, iar alți doi au fost răniți după ce un șofer beat a intrat cu mașina într-un copac

Un accident rutier grav a avut loc în seara zilei de 30 iunie, în satul Bădiceni, raionul Soroca. Un bărbat de 37 de ani și-a pierdut viața, iar alți doi tineri au fost răniți după ce auto

Inna