O familie a supraviețuit după ce Tesla Model Y, în care se afla, a căzut de la 75 m înălțime

De Inna   |  4 Ianuarie, 2023

Distribuie :

Un Tesla Model Y a salvat viața unei familii din patru membri. În apropierea orașului american San Francisco a avut loc un accident, în care un Model Y a fost făcut daună totală, după ce a căzut de la 75 metri înălțime. 

La momentul accidentului, în automobil se afla o familie din patru membri: doi maturi și doi copii, unul de 4 ani și al doilea copil de 9 ani. Din fericire, nimeni nu a avut traumatisme grave. Accidentul s-a desfășurat luni. Automobilul electric a pierdut controlul, a derapat de pe traseu și prin urmare a căzut de pe o stâncă. 

În urma accidentului, automobilul a fost transformat într-un morman de metal. În schimb, mașina a reușit cu brio să salveze viața a patru oameni. Pentru a evacua pasagerii și șoferul, a fost nevoie de intervenția echipelor de descarcerare cu un helicopter. Atât șoferul cât și pasagerii au fost spitalizați, iar la scurt timp - copiii au fost externați, neavând traumatisme grave. 

Echipa de urgență a menționat că nu este primul accident în acea locație, însă este primul caz când toți pasagerii supraviețuiesc. Totuși, s-a dovedit că Tesla Model Y oferă siguranță maximă, în urma mai multor crash teste. Doar că, de această dată, automobilul și-a demonstrat performanțele în condiții reale. 

Recomandate:

Șoferul unei Skoda, oprit de polițiști. Bărbatul era în stare de ebrietate - Photo
Sociale
Șoferul unei Skoda, oprit de polițiști. Bărbatul era în stare de ebrietate

Șoferul unei Skoda a rămas fără mașină, după ce a fost oprit de polițiștii din capitală. Incidentul a avut loc ieri, pe str. Academician Natalia Gheorghiu. După ce a fost somat să stopez

Inna
Mercedes-Benz GLE primește un facelift, care are peste 3.000 de modificări, tehnologie AI și motoare noi - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz GLE primește un facelift, care are peste 3.000 de modificări, tehnologie AI și motoare noi

Mercedes-Benz își reinventează SUV-ul de volum. Noul GLE vine cu un interior complet digitalizat, sisteme avansate de asistență și motorizări îmbunătățite, într-o înc

Inna
Noul Mercedes-AMG GLE 53 Hybrid debutează. Are putere apropiată de V8 și tehnologie de ultimă generație - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLE 53 Hybrid debutează. Are putere apropiată de V8 și tehnologie de ultimă generație

Mercedes-Benz aduce un upgrade major în segmentul SUV-urilor de performanță. Noul AMG GLE 53 Hybrid vine cu aproape 580 CP, autonomie electrică și un interior complet digitalizat. 

Inna
Criza energetică reaprinde interesul pentru energie verde în Europa. Vânzările de mașini electrice cresc accelerat - Photo
Sociale
Criza energetică reaprinde interesul pentru energie verde în Europa. Vânzările de mașini electrice cresc accelerat

Scumpirile la petrol și gaze, generate de tensiunile din Orientul Mijlociu, schimbă rapid comportamentul consumatorilor europeni. Tot mai mulți aleg soluții alternative precum energia solară, pom

Inna
BMW prezintă teaserul cu noua generație pentru Seria 3, care va fi similară cu noul i3 - Photo
Noutăți
BMW prezintă teaserul cu noua generație pentru Seria 3, care va fi similară cu noul i3

BMW oferă un prim indiciu despre viitorul Seriei 3. Următoarea generație, programată pentru 2027, va continua tradiția motoarelor termice și va coexista cu varianta electrică bazată pe arhitectur

Inna
Mercedes-Benz GLS reinventat. Faceliftul vine cu tehnologie AI, design nou și rafinament dus la extreme - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz GLS reinventat. Faceliftul vine cu tehnologie AI, design nou și rafinament dus la extreme

Mercedes-Benzlansează noul GLS facelift, un SUV de lux cu trei rânduri de scaune care combină opulența unui Mercedes-Benz S-Class cu tehnologie de ultimă generație și motorizări revizuite.

Inna