O nouă schemă de extorcare a banilor din automobiliști! Escrocii cer bani pentru a nu incendia mașina!

De Pavel   |  11 Aprilie, 2019

Distribuie :

O nouă schemă de extorcare a banilor de pe spatele proprietarilor de vehicule a fost înregistrată la Florești! Escrocii lasă bilețele pe parbrizul automobilelor, prin care cer bani de la șoferi pentru a nu le fi incendiat automobilul.

Totul a început ieri dimineață, după ce o șoferiță a găsit pe parbrizul mașinii sale un bilețel în care era scris că are la dispoziție trei zile să expedieze 2000 de lei pe un cont de Bpay. Dacă nu se va conforma cu această solicitare, riscă să-i fie incendiat automobilul.

Femeia speriată s-a adresat imediat la poliție. Solicitată telefonic, Eugenia Molceanov, ofițerul de presă al IP Florești, a declarat pentru Autoexpert.MD că până la această oră, polițiștii au înregistrat trei cazuri de acest fel. „Oamenii legiii au pornit pe acest caz o cauză penală pentru șantaj, iar în prezent se întreprind măsuri speciale de investigație pentru a stabili identitatea făptașului”.

Este de menționat că în toate cele trei cazuri este același text scris cu aceeași mână, însă din fericire, niciun automobil nu a fost încă incediat.

Recomandate:

Investiții record în drumuri, dar buget mai mic în 2026. Unde au fost cheltuiți peste 2,5 miliarde de lei - Photo
Sociale
Investiții record în drumuri, dar buget mai mic în 2026. Unde au fost cheltuiți peste 2,5 miliarde de lei

Anul 2025 a adus una dintre cele mai mari alocări financiare pentru infrastructura rutieră din Republica Moldova. Sumele investite în modernizarea drumurilor și podurilor au crescut semnificativ

Inna
Un moldovean, reținut pentru 72 de ore în Ucraina, în urma unui grav accident rutier - Photo
Accidente
Un moldovean, reținut pentru 72 de ore în Ucraina, în urma unui grav accident rutier

Un cetățean al R. Moldova a fost reținut pentru 72 de ore de autoritățile din Ucraina, după ce a fost implicat într-un accident rutier grav produs în dimineața zilei de 21 iunie, în

Inna
Comisia Europeană vrea să introducă taxe vamale pentru mașinile PHEV provenite din China - Photo
Noutăți
Comisia Europeană vrea să introducă taxe vamale pentru mașinile PHEV provenite din China

După introducerea taxelor suplimentare pentru mașinile electrice fabricate în China, Uniunea Europeană analizează extinderea măsurilor și asupra modelelor hibride cu încărcare la priză. De

Inna
Maserati ar putea readuce la viață o specie pe cale de dispariție: un supercar cu V6 și transmisie manuală - Photo
Noutăți
Maserati ar putea readuce la viață o specie pe cale de dispariție: un supercar cu V6 și transmisie manuală

Într-o industrie dominată de transmisii automate și electrificare, Maserati analizează posibilitatea lansării unui model care ar merge împotriva tendințelor actuale. Marca italiană ia &ici

Inna