Pe drumurile din Moldova vor circula peste 20 automobile inteligente, care vor fixa încălcările în trafic

De Inna   |  1 Aprilie, 2024

Distribuie :

Potrivit șefului IGP, în curând, vor fi infiltrate în trafic 22 de mașini inteligente, destinate să depisteze toate încălcările admise de șoferi, în mod automat. Datorită sistemelor moderne, cu care sunt dotate automobilele, vor fi constatate și analizate toate contravențiile, doar prin vizualizarea numărului de înmatriculare a automobilului. 

Viorel Cernăuțeanu menționează că în continuare, traficul va fi monitorizat inclusiv și de camerele de supraveghere, care și-au demonstrat eficacitatea. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la TV8. Mai mult, pentru a monitoriza traficul rutier, au fost deja achiziționate mai multe echipamente moderne care urmează a fi instalate și testate. 

"Vom avea mașini inteligente pe trasee, nu trebuie să spunem capcane, care vor genera nu doar constatări ale încălcărilor, dar vor face și analiză. Adică dacă noi vom avem o mașină în față, sistemul ne-o captează și dacă dorim să vedem unde a mai fost fixată această mașină, automat ne va da toată harta, unde a mai încălcat. În același timp sistemul va interacționa cu toate registrele. Dacă până astăzi noi constatam ca urmare a verificării pașaportului tehnic, a codului mașinii dacă are sau nu are revizia tehnică, sistemul ne va permite prin plăcuța de înmatriculare, din mers să facem toate acestea", a declarat Cernăuțeanu.

De asemenea, sistemele vor putea constata automat toate încălcările pe traseu, în baza unui algoritm. Mai mult, sistemele vor fi capabile să arate din mers daca mașina este în vizorul poliției sau a fost dată în căutare, fapt de care până acum se preocupa polițistul. 

"Mașinile vor lucra pe întreg teritoriul Republicii Moldova. În primă fază, vom avea 22 de astfel de mașini, dar până la finele anului posibil să fie dublate. În mare parte, aceste mijloace de transport nu vor stopa mașini în trafic persoanele contraveniente. Adică mașina automat va genera constatarea și va fi remisă scrisoare la domiciliu, ca să nu rupem și din timpul conducătorului, bine, atunci când va zbura cu 200 la oră sigur va fi stopată acea persoană", a menționat șeful IGP.

Cu privire la camere de supraveghere, șeful IGP susține că acestea și-au demonstrat la maxim eficacitatea. În această ordine de idei, oficialul afirmă că "...noul mecanism care a stabilit că în cazul în care proprietarul a cărui este mașina nu va comunica cine este la conducerea mijlocului de transport, automat, după 60 de zile, amenda este aplicată automat proprietarului". 

Prin urmare, persoanele care conduc automobile în bază de procură, sunt îndemnate să perfecteze actele de vânzare-cumpărare, pentru a nu fi trași la răspundere pentru încălcările străine. 

Recomandate:

Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național - Photo
Sociale
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național

Inspectoratul Național de Securitate Publică a sancționat peste 460 de conducători auto care foloseau telefonul mobil în timpul șofatului, la doar câteva zile de la startul unei acțiuni de

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna